dorin baba visual artist



Home             Proiecte             Lucrari / Expozitii             Biografie             Presa             Contact               EN


Referinte critice


In bezna, cu Dorin Baba / Petru Bejan - 14 noiembrie 2014, Tribuna (nr.335) - 16-31 august 2016

Galeria "Dana" din Iasi, aniversand zilele acestea primul deceniu de viata artistica... Afara - ploaie, vant si tunete; inauntru - bezna, atmosfera incarcata, inspirand groaza, ca intr-un film de Hitchcock. inca din prag, vizitatorii isi strang grijuliu umbrelele si inainteaza pe un traseu prestabilit, flancati de peretii innegriti cu premeditare, de tablouri compuse in tuse cernite si inscrisuri supradimensionate. Ambianta de... pestera, ai spune, aidoma pesterii lui Platon, in care prizonierii, lipsiti de experienta alteritatii, iau umbrele proiectate in fata lor (simulacrele, asadar) drept unica realitate. Cum sa te descurci in bezna galeriei? Ajutati de un mic accesoriu, oferit de organizatori. La intrare, privitorii primesc o lanterna cu care pornesc in cautarea "sensului" ascuns, in intuneric, bineinteles. Folosind lumina pala a lanternelor, acestia se deplaseaza precaut, ferindu-se de intalniri intempestive sau de posibile obiecte contondente, pentru a focaliza din mers lucrarile agatate pe simeze. Sarcasm? Ironie? Umor... negru, ca si scenografia de ansamblu? Cu un titlu inselator (Practici. Politici. Efecte), rezonand mai degraba cu temele favorite ale artistilor militanti de stanga, hraniti din ghiveciul ideologic marxist, Dorin Baba izbuteste inca o data sa surprinda. Statement-ul jutificativ anunta o discutie despre arta si tehnologie, pentru a ilustra cum aceasta din urma ar fi contribuit la "falsificarea" constanta, adica la indepartarea de starea naturala. Care este miza propunerii? Sa arate, oarecum redundant, ca arta insasi a devenit... artificiu, interventie contra-naturii. Genurile traditionale (pictura, sculptura, grafica) pot fi mixate cu inventii tehnologice tot mai sofisticate, producand mutatii in dispozitivul perceptiv al privitorului. Computerul a ajuns sa fie integrat in buna masura mediului pictural, creand un spatiu interactiv. Imaginea virtuala (realitatea sintetica) tinde sa devina realitatea insasi - avertizeaza artistul. Realul sintetic estompeaza si dizolva naturalul, adica lumea adevarata. De aici posibilitatea manipularii prin imagini sau prin imaginar. Gratie tehnologiei, robotii sunt proiectati ca "modele" antropologice supreme, din constitutia carora programatorii evacueaza si constiinta, si morala. intr-un ev al eficientei si productivitatii crescande, artistul abandoneaza visarea, devenind unealta, instrument, silit sa lupte din greu pentru propria supravietuire. Nu stiu daca in expozitia de la "Dana" Dorin Baba a convins asupra nocivitatii tehnicii sau a caducitatii simulacrelor. Pana si lectura critica a conditiei artistului este o tema relativ banalizata in discursul plastic actual. Artistul insusi se afla in plin paradox; desi stigmatizeaza tehnica, ajunge sa se foloseasca de ea, atat in confectionarea lucrarilor (apar portrete in care personajele au ochii stralucitori ai becului electric), dar si in accesoriile necesare pentru a nu orbecai in noapte. Ineditul proiectului trebuie cautat in alta parte. Artistul propune un alt mod de a accesa spatiul galeriei. Receptarea pasiva si contemplativa (de regula, cea familiara, in care imaginea sau tabloul se ofera distant privitorului, iar acesta o recepteaza facil, fara efort) este substituita de receptarea ca experienta nemijlocita. Perceptia operei de arta capata astfel intensitatea unei cautari care ne imbogateste ontologic; este "voiaj" vizual, calatorie edificanta, descoperitoare de sensuri si semnificatii. Plimbarea "de placere" prin galeriile artei ofera ochiului doar satisfactii superficiale. Pasionatul insa "ia urma" lucrarilor, tatoneaza mesajul, bajbaie cu premeditare in bezna, cautand sa-l "surprinda", sa-l aduca spre lumina intelegerii. Adevarata experienta perceptiva este, deopotriva, perseverenta, inaintare ezitanta, urcus initiatic, efort compensat doar la final. "Cunoscatorul" va sti sa discearna falsul de adevar, simulacrele de realitate. Anticul "mit al pesterii" este astfel resemnificat si imbaracat in haine postmoderne. Inventiv si imprevizibil, Dorin Baba dovedeste o data in plus ca resursele imaginatiei sunt inepuizabile, ca reflexele si inertiile artistice pot fi bulversate prin formule curajoase si inteligente. Fara doar si poate, exista zone de indeterminare in economia oricarui proiect. in cazul de fata, surprinde o anume asimetrie intre intentii si realizare, in sensul ca aceasta din urma, augmentata cu multimea interpretarilor posibile, pare sa fi depasit cu mult asteptarile. Morala intamplarii de la "Dana"? Cine nu are experienta intunericului nu va pretui cum se cuvine valoarea luminii. Poate de aceea, Dorin Baba ne-a lasat - pentru o seara, cel putin - in bezna. Dar, cu siguranta, a meritat.



Daruri "otravite" / Petru Bejan - 14 noiembrie 2014, Ziarul de Iasi

Galeria "Dana" este zilele acestea locul unui demers expozitional mai putin obisnuit, menit parca sa testeze nu neaparat sensibilitatea publicului, cat sagacitatea acestuia. Titlul insusi este pentru multi o piatra de incercare. Ce va sa insemne Egredior? Cum dictionarele autohtone se dovedesc inapte sa ofere vreun indiciu lamuritor, esti invitat sa cauti surse alternative. in latina, termenul desemneaza, deopotriva, "iesire" si "inaintare". Egredior este pasul spre "in afara", avansul centrifug, detasarea treptata, chiar in sens de urcus. Am putea intelege ca ar fi vorba despre o "iesire in lume" a cuiva, ori ca este evocat un posibil ritual de initiere. intr-un fel, chiar asa stau lucrurile... Avand drept subtitlu "puterea auctoriala ca dar", proiectul sus-pomenit este conceput in forma colaborativa, mobilizand doi autori de varste apropiate. Unul dintre ei, Marius Sidoriuc (absolvent de sociologie, cu un doctorat filosofic despre "heterotopiile ruinei", obtinut la Universitatea "Al.I.Cuza" din Iasi), este debutant in campul artei. Picteaza de ani buni pentru propria-i placere, fara sa fi gandit a da lucrarilor sale o finalitate publica si, cu atat mai putin, una comerciala. Dorin Baba, partenerul "noului venit", se bucura deja de buna recunoastere si de notorietate printre artisti. Celui dintai, expozitia ieseana ii ofera nesperata ocazie de a parasi cochilia anonimatului, scotand curajos "capul in lume"; pentru celalalt, este doar prilejul de a-i intinde prietenului o pretioasa "mana" de ajutor. in ce maniera? Semnand cu propriul nume panzele colorate de amicul sau. si asta, chiar in timpul vernisajului cu public. Cum ar putea fi calificat un atare gest? Ca furt abject, "pe fata"? Ca substitutie ilicita? Ca insusire abuziva a proprietatii cuiva? Ce-ar justifica, estetic vorbind, un asemenea transfer identitar? Cine este, in fapt, autorul lucrarilor etalate? "Noul venit", cel care a ostenit la realizarea acestora? Ori semnatarul lenes, ivit ulterior? Exista precedente care sa legitimize ineditul schimb? Care este adevaratul profitor? Avem de-a face cu picturi originale? Sau, mai curand, cu niste falsuri, cu piese lipsite de valoare, vrednice de lepadat? Practica licita a transferurilor de identitate are, in cultura Europei - cel putin, o traditie venerabila. in Renastere, bunaoara, maestrii isi asumau integral lucrarile executate in buna parte de ucenicii si discipolii lor. Semnatura celui consacrat, capitalul simbolic reprezentat acesta, amplificau valoarea produsului final. Exista insa si o istorie a transferurilor frauduloase. Despre Dali, spre exemplu, se stie ca a vandut sute de... semnaturi puse in coltul unor tablouri imaculate, "in alb". Tot atatea falsuri atribuite lui Dali sunt si astazi in circulatie, cum si mii de copii ale lucrarilor sale celebre, "autentificate" doar prin stampilare. Cand invoca "puterea auctoriala ca dar", artistii ieseni dau colaborarii lor o miza evident speculativa. in context, fiecare daruieste cate ceva. Care este insa adevarata natura a darului? Ce fel de daruri isi fac cei doi? Tema ca atare ne trimite iarasi in biblioteca, la un Marcel Mauss (cel care elucida, din punct de vedere sociologic, mecanismele darului si ale contra-darului), la RenÚ Girard (cu lucrarile sale despre "victimizare" si sacrificiul ispasitor), la Jean-Luc Marion (cu a sa "fenomenologie a donatiei"), dar si la Jean Starobinski, autorul unui tom excelent ilustrat (Largesse), glosand despre generozitate si ipostazele acesteia. Mai intai de toate, s-ar spune ca darul creeaza obligatii. Primitorul se vede oarecum constrans sa raspunda cu moneda egala donatorului. Cand nu poti replica in aceeasi masura, ramai indatorat pe termen nedefinit; esti, fara sa vrei, victima inocenta a unui schimb asimetric. in aceste cazuri, darurile pot fi "otravite" si inselatoare. Nu toate ofertele sunt "prietenoase", ori complet dezinteresate. Daca sunt facute pentru a umili, pentru a epata sau a flata orgolii nemasurate, daca tintesc doar placerea afisarii ostentative, daca se transforma in spectacol mediatic de prost-gust, gesturile pretins-caritabile se contrazic de la sine. Ori sunt daruri, ori sunt cu totul altceva. "Darurile" schimbate intre artistii asociati trebuie vazute in felul unei investitii mutuale de incredere. "Nou venitul" abandoneaza cercul euristicii private, iese in public, acceptand sa-si "sacrifice" opera, sa o doneze celuilalt, in timp ce acesta din urma, prin simpla semnatura, transfera intregul sau portofoliu simbolic, pariind pe talentul si valoarea prietenului novice. Primul se vede obligat sa raspunda in viitor pe masura darului auctorial. Altfel, devine victima unui pact "otravit". Proiectul administrat in tandem de Marius Sidoriuc si Dorin Baba subscrie unei estetici de tip "relational". Chiar daca au valoare artistica indiscutabila, lucrarile sunt emblematice mai curand pentru contextul nou creat, aratand cum se poate inchega o prietenie trainica, profunda, dincolo de prejudecatile uzuale cu privire la "autor", "valoare" si "proprietate". Rigurosi cu scrupulele unei "ontologii" a operei de arta, am putea spune ca avem de-a face cu o inedita colectie de falsuri, doar ca acestea sunt... "autentice", transparente si licite. O expozitie unica, de neocolit, in care - vorba lui Noica - "nu se stie cine da si cine primeste".



Ciocolata rosie si zambete amare / Petru Bejan - 13 decembrie 2013, Ziarul de Iasi

Fara a subscrie neaparat vreunei retorici protestatare stereotipe, Dorin Baba transforma spatiul expozitiei intr-un atelier de opinii, intr-un forum al interogatiilor cautatoare de sens. Daca intr-un proiect anterior Dorin Baba invita la o sarcastica discutie despre "ascultarea aproapelui", trimitand aluziv la practicile delatorii ale vechiului regim, cel de fata, Ciocolata rosie si oameni zambitori, derulat la Galeria "Cupola", se mentine intr-un registru apropiat - critic si ironic, deopotriva. In linii mari, artistul readuce in atentie aspecte controversate ale tranzitiei romanesti, cu personajele-i de prim-plan si conflictele, parca vesnic insurmontabile, ale acesteia. Intr-un atare scop, mobilizeaza potentialul expresiv al picturii clasice, figurative, sustinut suplimentar de limbajul codificat al instalatiilor si al performance-urilor (post)moderne. Ce au in comun ciocolata si zambetul, tocmai evocate in titlu? Neindoielnic, gustul. Mai intai dulce, placut si reconfortant, apoi trist, cinic si amar. Gustul descrie, in fapt, traseul sovaielnic al tranzitiei permanentizate. Amare sunt amintirile din vremea comunismului; amare sunt si zambetele oamenilor de azi. Fara a subscrie neaparat vreunei retorici protestatare stereotipe, Dorin Baba transforma spatiul expozitiei intr-un atelier de opinii, intr-un forum al interogatiilor cautatoare de sens. Ce se intampla cu noi, la atatia ani dupa caderea comunismului? De ce suntem inca ezitanti si precipitati? Ce ne opreste sa alegem, odata pentru totdeauna, drumul bun? Care sunt resorturile urii si invrajbirii reciproce? Cum se justifica opulenta si aroganta unora - pe de o parte, vulnerabilitatea si saracia altora - pe de alta? Ce ne face sa oscilam nehotarat intre speranta si deznadejde, optimism si blazare, entuziasm si descurajare? Cum putem sa (mai) zambim, cand evidentele sunt deprimante in exces? Nu ne meritam cumva precaritatea? Raspunsurile artistului sunt situate cu precadere in registrul pesimist... Perpetuam cu premeditare iluzia unei schimbari. Departe de a fi reusit sa asaneze gravele probleme noului sistem, tranzitia pare, dimpotriva, a le acutiza. Radicalizate nefiresc sunt conflictele dintre tineri si adulti, dintre copii si parinti, dintre cei obisnuiti "sa ceara" si altii, nevoiti "sa dea", dintre bogati si saraci, dintre oamenii puterii si simplii cetateni. Care sunt personajele definitorii ale tranzitiei autohtone? Cersetorul - figura tutelara, "icoana"-pivota in dispozitivul unui inedit "altar al rusinii" -, apoi tanarul fara serviciu, intretinut de parinti sau asistat social, asezati in evident contrast cu "figurile" cotidiene ale parvenirii si imposturii (carieristul politic, afaceristul dubios). Cu totii par sa-si fi pierdut verticalitatea, coloana vertebrala, flexandu-si corpul orizontal, in posturi neverosimile, aidoma reptilelor asmutite furios unele spre altele. Tablourile lui Dorin Baba refuza geometria previzibila a cadrelor patrulatere, lasand impresia de extensie imprevizibila. Imaginile "curg", se preling spre exterior. Realizate in tusa conventionala, dupa model, portretele expuse privilegiaza chipul si atitudinea, facand abstractie de fundal sau de ornament. Miza, de altfel, nu este una decorativa. Ni se vorbeste, mai curand, despre incertitudinile curente, despre debusolare si esec, despre ce s-ar putea face pentru a dibui definitiv plapanda "luminita de la capatul tunelului". Una scepticism bine-dozat il fereste pe autor de rezolutii facile. Fantasmele comunismul nu dispar automat, cum nici insemnele acestuia. In ciuda tuturor declaratiilor de abandon sau despartire, "secera si ciocanul" - emblemele ostracizate ale trecutului - sunt inscrise mult mai adanc in felul nostru de a fi. Disimularile acestora sunt deseori fortate, conjuncturale si inabile. Daca nu se vad neaparat, ele "se simt" in felul care ne administram reflexele si prejudecatile, aproape aceleasi ca odinioara. Zambetul pe care-l afisam astazi nu este totdeauna sanatos si vesel, ci doar crispat si amagitor. El sintetizeaza, oarecum, frustrarile si neimplinirile prezente. Concepandu-si vernisajul in maniera unei neobisnuite "puneri in scena", artistul a etalat publicului propriu zambet, alocand cate un minut de "tragic-suras" fiecarui an consumat de la intrarea in evul capricios al libertatii. La sfarsit, vinul vechi si ciocolata rosie au rasfatat, la propriu, papilele gustative ale celor prezenti, totul pentru o mai consistenta aducere-aminte, dar si pentru fireasca recalibrare a disponibilitatii comune de a zambi, in acord cu atmosfera destinsa a evenimentului. Dorin Baba este, fara indoiala, un artist complex, cu posibilitati nebanuite. Stie ca rutina si provincialismul pot fi surclasate prin perseverenta si efort. A dovedit-o si in ultima vreme, expunand parte din lucrari in galerii onorabile din Paris si Barcelona. Anarh si rebel, se eschiveaza voit partizanatului sau activismului politic, fara a fi, cu toate acestea, indiferent la intamplarile din jur. Critica sa este greu de atelat vreunui partid sau program. Adera totusi la o ideologie neperisabila, vrednica intotdeauna de respect - cea a artei de calitate. De aceea, ma bucur de orice noua reusita. Precum aceasta, cu adevarat meritorie, de acum.



Holograme identitare / Petru Bejan - 6 octombrie 2010, Ziarul de Iasi

Odata cu proiectul Mental Hologram, Dorin Baba resemnifica celebrul paradox al identitatii. Identitatea nu se imparte. Logic vorbind, nu putem fi identici decit cu noi insine. In realitate, ea inseamna mai mult: suma intilnirilor decisive, cu noi insine si cu ceilalti, arhivate durabil in forma unor imagini dragi, de neuitat.
Pe Dorin Baba l-am revazut de curind, strecurindu-se discret printre siluetele prezente la un vernisaj. Parea eliberat de stresul masteratului savirsit acum doua veri, la "Cuza" (unde-si asumase cu modestie un noviciat speculativ, complementar praxisului artistic), dar si de angoasa tonica a administrarii de proiecte (organizase, undeva la munte, o tabara de creatie, reunind maestri ai picturii autohtone, urmata de o expozitie "cu greutate" la Iasi). Ca artist, Dorin Baba este un ex-centric, greu atasabil unei tendinte sau vreunui curent. As spune ca face parte din categoria "deconstructorilor" inventivi, a rebelilor curajosi, mereu gata sa revizuiasca sau sa experimenteze. Doua intimplari extreme l-au constrins anterior, in biografia sa clinica, sa exploreze marginile "lumii de dincolo de lume", de unde s-a intors norocos. Obsesiile amenintarii intempestive, vulnerabilitatii - fizice si psihice -, par sa-l fi marcat decisiv. Temele tratate in compozitiile picturale au incarcatura mistico-religioasa si poetico-metafizica. Ele vorbesc despre ambiguitatea situarii in interval (intre alb si negru, lumina si intuneric, noapte si zi, cer si pamint, Rai si Infern); despre ingeri, luna, stele, viziuni, gradini edenice, ascensiuni iluzorii; despre forme, culori si mistere; despre consistenta elementelor (apa, aer, foc); despre viata si ispitele ei.
Lucrarile lui Dorin Baba se sustrag unui calapod stilistic anume. Autorul destructureaza spatiul clasic al tabloului, mutind cadrul in interior, insinuindu-l operei; obiectul reprezentarii determina astfel conturul ansamblului. De aici si impresiile de fluiditate, mobilitate formala si dinamism cromatic. Romboidale, paralelipipedice, trapezoidale, in zig-zag, in valuri, drepte, sinusoidale sau circulare, ramele se imbina imprevizibil, prelungind sugestiile tematice din tablou. Timpul, spre exemplu, este redat intr-un "tablou-clepsidra", dealul - intr-un tablou "unduitor", cu alternante line de nivel. Dorin Baba refuza abordarile facile, volumele previzibile, simetriile cuminti, exersindu-si disponibilitatea de a mixa sau preschimba registrele expresive.
Trece usor de la tehnica de sevalet la instalatii dintre cele mai sofisticate, pe care le testeaza in ocazii cosmopolite. A expus la Florenta, in cadrul Bienalei din 2007, dar si la New York, in "Brodway Gallery", cu ocazia Art 2010 Annual Preview. Doua din proiectele sale anterioare merita povestite. Unul, consumat anul trecut, pentru ingeniozitate si pitoresc; altul - petrecut de curind, la Sarajevo, pentru rafinament si inventivitate.
Pentru Dorin Baba, expozitia Asculta-ti aproapele a fost prilejul de a exersa toate stereotipurile postmoderne: emisie de mesaje critice, parodice sau codificate, eterogenitate compozitionala, invaluiri si deturnari. Pe scurt, show artistic total, in care improvizatia si surpriza pareau fericit... regizate. Intr-un gest unic si irepetabil, doua tablouri aveau sa se "picteze" singure, in fata publicului, fara interventie auctoriala. Nu doar lucrarile respective erau "pe cale", ci si autorul care, din motive nelamurite, intirzia la propriul eveniment. Sosit intr-un tirziu, artistul ne-a invitat sa vizionam in deschidere o partida de box. In ringul din mijlocul galeriei, doi boxeri si-au administrat cu generozitate mutuala pumni peste maxilare. De buna seama, sportul tocmai s-a infratit cu arta, eleganta pugilistica s-a intilnit cu cea artistica, violenta s-a impacat cu sensibilitatea, centrul s-a aliat cu periferia. Criticul a fost si el absent sau, ma rog, reinventat; doi colegi masteranzi au citit gituiti de emotie cite o compunere filosofica pregatita de acasa. In final, pinzele imaculate au inceput sa scoata fum, facind vizibile doua fizionomii umane. Intelesesem, odata cu cei de fata, ca opera tocmai s-a "creat" din nimic, aidoma universului. Demiurgul cu plete zimbea multumit. Ne facuse sa uitam la ce anume venisem. Titlul evenimentului trimitea in subtext la naravul ascultarii celuilalt, nu in scop paideic sau confesiv, ci in intentii delatorii. "Iubirea aproapelui" este substituita cu "ascultarea" lui. Cabluri, telefoane, role de inregistrare a convorbirilor, instalatii electrice, mecanice, video-proiectii sugerau asediul tehnologic asupra intimitatii personale. Decorurile recreau un spatiu vulnerabil, transparent, atent supravegheat. Fiti vigilenti! Sintem ascultati; peretii au "urechi" indiscrete - parea sa fi fost mesajul autorului.
Al doilea eveniment s-a petrecut de curind, la Sarajevo, in New Temple Gallery. Dorin Baba a prezentat aici o instalatie video intitulata Mental Hologram (pe care o puteti accesa vizitind site-ul autorului). Lucrarea este compusa din mai multe module; o piesa centrala, cu rol de soclu, "sustine" chipuri eterice reproduse tridimensional, in holograma. Lampi speciale, reflectoare, becuri multicolore proiecteaza in toate directiile imagini si efecte vizuale. Pe ecrane si monitoare distribuite asimetric se succed, la fel, chipuri si siluete umane.
Sint tocmai cele care populeaza lumea imaginala, mentala, a autorului. Sintem invitati sa vizitam memoria acestuia, sa accesam retelele rizomatice ale amintirilor personale. Ritmul muzicii de fundal urmeaza cadenta neuronilor cerebrali in parcursul lor recesiv. Mesajul autorului? Fiecare dispune de o memorie care ii confera unicitate. Tocmai continutul acesteia ne face diferiti. El nu poate fi substituit, nici nu trebuie modelat prin manipulare sau forta. Istoria, limba, intimplarile, parintii, sotii, copiii, prietenii isi au locul lor in arhiva mentala a fiecaruia. Ce s-ar intimpla daca mintea noastra ar fi alterata? Cum deosebesc memoria naturala de una artificiala? Cum ma protejez de incercarile de falsificare a constiintei? Cum imi pot pastra identitatea? La astfel de intrebari ramine sa raspunda fiecare.
Odata cu proiectul Mental Hologram, Dorin Baba resemnifica celebrul paradox al identitatii. Identitatea nu se imparte. Logic vorbind, nu putem fi identici decit cu noi insine. In realitate, ea inseamna mai mult: suma intilnirilor decisive, cu noi insine si cu ceilalti, arhivate durabil in forma unor imagini dragi, de neuitat.



Ascultindu-l pe Dorin Baba / Val GHEORGHIU - 7 martie 2009, Ziarul de Iasi


De unde vazusem in expozitia lui Dorin de la Cupola o reconfortanta iesire din sine - adica dintr-o pictura de rara calitate, in postura oarecum traditionala, intr-un joc alternativ, ca atitea, astazi - era cu totul altceva.
Primind invitatia pictorului pentru Cupola, m-a surprins/si nu prea formularea: Asculta-ti aproapele, in fond atit de frecventa in acesti ani, cind, desprinsi de nepermisivul totalitarism, artele s-au lasat impregnate de simbolurile cultului crestin. Am crezut ca e, din nou, o trimitere la valorile credintei, la indemnul biblic de a-ti asculta aproapele, de a-i veni in ajutor.
Pe de alta parte, nici chiar consumarea vernisajului nu m-a contrariat, vazind in noua isprava a valorosului meu tinar coleg incercarea - acum una ritoasa - de a-si verifica expresia, de a-i face loc, pur si simplu, unei alternative stilistice.
Citeva pinze marsau pe ecrane opace, activate, intermitent, de mici sensori luminosi sau de mecanisme ce le puneau in miscare, alta infatisa doua personaje in uniforma de puscarie, apoi, socant/si nu prea, mici instalatii auditive: un telefon, o banda magnetica etc. Dar, colac, si o mica gala de box, in care doi flacai - nu mult mai tineri ca expozantul - mimau cruzimea ringului (Pitagora a fost si boxer, nu?).
Deci asta a fost scenariul din invitatie: Asculta-ti aproapele.
M-am inselat.
De abia in discutia ulterioara cu insusi Dorin Baba, de la atelieru-mi din Armeana, mi-am dat seama de ignoranta in care ma aflasem.
Nu, nu fusese vorba de trimiterea la indemnul biblic, nici la o presupusa alternativa stilistica, ci, stupefiant, la teroarea ce ni se aplica prin... prin... ascultarea convorbirilor telefonice si nu numai.
Am ramas interzis. De nu cumva chiar speriat sa nu fim... ascultati.
l-am lasat pe mult apreciatul meu confrate sa-si tina involuntar simpatica filipica in materie de ticaloasa ascultare si mi-am permis, finalmente, un zimbet atoateintelegator.
Asadar.
De unde vazusem in expozitia lui Dorin de la Cupola o reconfortanta iesire din sine - adica dintr-o pictura de o rara calitate, in postura oarecum traditionala, intr-un joc alternativ, ca atitea, astazi - era cu totul altceva.
l-am lasat pe Dorin sa-si incheie filipica impotriva mirsavelor ascultari si i-am marturisit ca regretasem, in vernisaj, ca nu-mi pusesem in practica o intentie: de a o provoca pe Zamfira, aflata linga mine, la o a doua partida de box. Demonstrativ.
Fie si una... ascultata.



Dorin Baba: Asculta-ti aproapele... / Nichita DANILOV - scriitor, 25 februarie 2009, Ziarul de Iasi


"Asculta-ti aproapele", acesta este titlul unei expozitii a tinarului artist plastic Dorin Baba ce urmeaza sa fie vernisata azi, miercuri, 25 februarie a.c., orele 17.00 (momentul a fost ales de artist pentru a spori misterul mesajului sau artistic), la Galeriile Cupola.
Titlul, dupa cum observati, este o parafraza dupa indemnul: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!". Prin urmare, la titlul propus de Dorin Baba, noi ar trebui sa mai adaugam un apendice: "ca pe tine insuti!".
"Asculta-ti apropele" e un indemn.
"Asculta-ti aproapele ca pe tine insuti" e aproape o absurditate. Un nonsens. Cine se asculta pe sine insusi? Poate doar cei initiati. Sau cine asculta de sine insusi? Oamenii, in general, sint foarte putin atenti fata de propria lor persoana. Ei nu-si asculta decit rareori chemarea interioara. Cit priveste celalalt sens la care face referire Dorin Baba, ascultarea sau monitorizarea propriilor ginduri, ar avea un sens sado-masochist. E ceva sa spui "asculta-ti aproapele" si altceva "asculta-te pe tine insuti ca sa vezi ce vorbesti!".
Expozitia este, din cite am inteles, un protest si o provocare. Protestul are in vizor recenta lege privind ascultatea convorbirilor telefonice, a conversatiilor de pe chat, stocarea informatiilor de pe e-mail-uri de catre organele abilitate (SRI, SIA etc.), cu scopul de a preveni eventualele acte de terorism, de spionaj economico-finaciar, de raspindire a traficului de droguri, de carne vie, a actelor de pedofilie si de santaj politic etc, etc.; intr-un cuvint, filajul legiferat are drept scop siguranta individului, a familiei si societatii in genere. Intentia e nobila, dar la ce va duce supravgherea in sine inca nu stim. Amintirea trecutului apropiat ne face sa fim circumspecti. Si apoi, cu intentii bune se spune ca e pardosit infernul...
Legea a stirnit, dupa cum era de asteptat, vii dezbateri in mass-media. Formatorii nostri de opinie si-au exprimat parerea mai mult sau mai putin vehement, dupa care au tacut... Au aparut alte subiecte mult mai incitante, care le-au stirnit interesul. Suita de evenimente ce s-au succedat pe scena noastra social-politica (jafuri, furturi de arme, crime, sinuciderile in lant datorate depresiei stimulate de criza societatii noastre de consum) o certifica si o fac, macar la nivelul teroriei, acceptabila. "Ei, si?, isi spune fiecare. Si ce daca ma asculta? In fond, n-am nimic de ascuns". Sau: "Legea ii priveste pe mafioti si pe politicieni. Lasa sa se asculte unii pe altii, sa vedem unde ajung... ". Sau o alta opinie: "Prefer sa fiu ascultat, odata ce asta imi ofera siguranta... ". In fine, n-are rost sa mai repet ca, dupa luarile obisnuite de pozitie, interesul fata de aceasta lege a scazut atit de mult, incit azi mai nimeni nu vorbeste, decit in mod accidental, de ea. Pe linga observatiile facute mai sus, as mai adauga inca una: multi dintre formatorii nostri de opinie s-au abtinut sa apara la televizor. Ei au tinut, de data aceasta, sa-si exprime opiniile in intimitate. Prietenii stiu de ce! Subiectul frige la ureche si ustura, daca nu esti prea atent, la buzunare. Formatorii de opinie isi au, in fine, calculele lor. Daca robinetul curge, nu e bine sa-l opresti cu mina ta. Devenind intoleranti, s-ar putea sa dea de necazuri...
Oricum, chiar daca a trecut la index, subiectul e viu si merita sa fie dezbatut si altfel decit la emisiunile tolk-show...
Pictorul Dorin Baba e primul artist care indrazneste sa abordeze subiectul folosindu-se de mijloacele ce-i stau la indemina. Expozitia sa e o provocare si un indemn la meditatie. "Asculta-ti aproapele", spune el, dar nu oricum. Fii atent fata de necazurile, fata de suferinta sa, ajuta-l la nevoie, dar nu-i calca intimitatea in picioare. Nu intra cu cizmele in viata privata a semenilor tai. Daca vei face acest lucru, mai tirziu sau mai devreme, vei avea parte de acelasi tratament.
"Pe parcursul a doua ore - scrie artistul in succintul sau comunicat de presa - publicul va asista la un experiment unic, in care doua tablouri de dimensiuni mari se vor desena singure, actul artistic fiind irepetabil...". Irepetabil, in sensul ca, dupa materializare, tablourile se vor aneantiza, luind, probabil, foc sau pulverizindu-se in sala. Nu cunosc prea multe amanunte legate de expozitie. Stiu totusi ca vor exista acolo citeva telefone, care vor suna in gol, asa, de amorul artei, si tot asa, de amorul artei, apelurile vor fi inregistrate si stocate in pereti.
Dorin Baba nu se afla la primul sau experiment. Spre deosebire de artistii care practica arta fara obiect, capitalizindu-si talentul in proteste sterile, ce tin mai mult de statistica sau de sociologie, experimentul sau e unul care ne pune buna credinta, dar si curajul la incercare. Mesajul sau ne face sa ne sondam abisul existential, pentru a ne da seama cu adevarat cine sintem. Stapinind aproape la perfectie tehnicile care tin de desen sau de pictura, el vine in fata publicului de fiecare data cu ceva nou. De fapt, Dorin Baba experimenteaza in atelier si in afara lui. De aceea nu e de mirare ca arta sa are tangente cu iluzionismul si (de ce nu?) cu alchimia. Vizitindu-i nu demult atelierul, l-am surpins pictind prin intermediul flacarilor. Pensula era muiata in flacari, iar peisajul sau chipul reprezentat ardea, mistuindu-se in vilvatui. In urma arderii, culorile de pe pinza isi schimbau nunatele lor initiale, iar piesajele si chipurile zugravite pareau desprinse dintr-o alta lume. Stind comod pe fotoliu, am vazut materializindu-se din flacari aura unui voievod ce a bintuit prin alte vremuri, a unui cal si a unui ciine inaripat ce se hranea cu foc. Si am vazut, de asemeni, nascindu-se din bule de aer, si silueta bine cunoascuta a unui pictor iesean, contemporan cu noi: Constantin Tofan, care, inmuindu-si pensulele in aer, se apucase sa picteze, de data aceasta, nu piesaje siderale, ci nuduri...
Aflind, pe cai semioculte, ca azi va avea loc vernisajul lui Dorin Baba, curiozitatea m-a impins sa merg pina la Cupola. Am aruncat o privire prin vitrine. Am vazut citeva scaune agatate de perete (poate si de tavan) alaturi de doua tablouri, avind o forma geometrica foarte ciudata. Pe jos se vedeau o groaza de cabluri, care se incolaceau asemenea unor serpi sau mai degraba asemenea unor tentacule de caracatita. (Privindu-le, mi-am si imaginat o molusca ascunsa sub podea!) Am cautat, rotindu-mi ochii incolo si incoace, microfoanele. Nu le-am vazut. Nu am vazut nici telefoanele ce urmeaza (poate, repet, nu cunosc decit ideea, nu si scenariul experimentului lui Dorin Baba) sa ia foc odata cu tablourile. E posibil sa luam foc si noi, macar la modul simbolic, si sa ardem, in semn de protest, odata cu telefoanele si instalatia din sala. E posibil, de asemeni, ca dupa experiement sa ramina din noi simple gramajoare de cenusa ce vor fumega pe pardoseala acoperita de tablouri. Cind spectacolul va lua insa sfirsit, fiecare dintre noi va renaste, asemenea pasarii Foenix, din propria sa gramajoara de cenusa, si va striga de bucurie": "Nu-ti asculta aproapele, ca sa nu te frigi!".



Pictorul Dorin Baba si eterul sau / Nichita DANILOV - scriitor, 6 februarie 2009, Ziarul de Iasi


Medicii i-au curatat venele si i-au legat artere, ca sa poata "picta" nu cu bratul, ci cu inima. Si-a suflecat minecile si mi-a aratat cicatricele. Lucra la o expozitie ce urmeaza sa se deschisa pe 20 februarie la Galeriile Cupola. Si visa la o alta, la fel de provocatoare, in care pinzele urmau sa fie pictate pe cale telepatica de catre artist, prin intermediul gindului.
De trei ori a strabatut pictorul Dorin Baba drumul de aici si pina dincolo si indarat, pentru a se convinge cu propriii ochi ca lumea cealalta nu difera prea mult de cea de-aici. Inaltindu-se pentru a treia oara, si-a spus: "Ia sa vad daca zbor cu de la sine putere sau sint ajutat de cineva...". Privind indarat, a vazut cum de o parte si de alta a coapselor ii izvorasc un fel de aripi de lumina ce, arzind, il propulseaza in eter. A vazut doar aripile asemanatoare cu un curcubeu, nu si pasarea (sau mai degraba arhanghelul) ce-i sustinea trupul sa nu lunece in hau. De fiecare data a ajuns la "cerc" si a trecut prin el fara efort, trezindu-se pe o pajiste frumos inverzita, potopita de o lumina profund linistitoare. Era ca si cum ar fi trecut printr-o pelicula subtire sau printr-un tablou rotund, atirnat de un perete cu desafirsire gol... Ce a intilnit atunci acolo intilnise si aici, numai ca sub o alta forma. Diferentele erau aprope impaplabile, si totusi ceva era schimbat, dar aceasta schimbare era greu de perceput prin intermediul simturilor. Ceva lipsea, dar aceasta lipsa iti crea o stare de euforie vecina cu adoratia. Trecind prin cerc, a vazut rostogolindu-se indaratul lui alte cercuri, mai mici si mai mari... La marginea pajistei se afla un om: pictorul Tofan. Inarmat cu un penson imens, pictorul zugravea copaci subtiri de aer si ii atirna de crengile altor copaci de aer pictati de el. Parea a fi extrem de satisfacut de munca lui. Cind Dorin Baba a ajuns in dreptul lui, pictorul Tofan si-a indreptat spatele robust si a oftat adinc. Desi era cladit din aer, Tofan cel de aici parea mult mai inalt si mai masiv decit cel pe care Dorin Baba il intilnea pe strada Lapusneanu. Masurindu-l de sus in jos, Tofan l-a intrebat pe noul sosit: "Ce parere ai despre piesajele pe care le-am pictat!?". Dorin Baba n-a zis nimic. Atunci pictorul Tofan s-a incruntat si a murmurat in barba-i inspicata: "Nu-i asa ca esti invidios?". Nici de data aceasta Dorin Baba n-a catadicsit sa-i dea vreun raspuns. "Ar trebui sa mai pictezi si tu cite ceva", l-a povatuit Tofan, adincindu-se din nou in munca lui. Dorin Baba l-a lasat in plata Domnului si a mers mai departe, pina l-a intilnit pe Liviu Suhar. Fostul lui profesor statea aplecat in fata unui sevalet pictind oale de aer si de lut, pe care le insufletea, asezindu-le pe rafturi suprapuse, poleite de eter. Se mai afla acolo, de asemeni, si un portret executat cindva de invatacelul Baba in atelierul maestrului. Portretul repezenta o femeie al carei chip era cu desavirsire gol. Acum maestrul ii arata tabloul, murmurind ca pentru sine: "A ramas neterminat. Te-as ruga sa-i faci talpi in loc de ochi, ca sa poti merge mai departe...". Invatacelul l-a salutat si a trecut lasind in urma o dira de lumina. Tot pe aceeasi pajiste s-a intilnit apoi cu Dan Hatmanu, inconjurat de un munte intreg de palarii, de mustati si bastoane, asezate linga Turnul Eifel, caruia, in semn de respect, pictorul Dorin Baba i-a facut o reverenta. Plimbindu-se printre copaci si meditind, a dat si peste arlechinii lui Ganju, si peste usile lui Val Gheorghiu, ce scirtiiau, pe ici-colo, din incheieturi. S-a intilnit si cu artistul care, stind pe taburet in forma de toc cui, tocmai picta o cascada urlatoare de pantofi, posete, sutiene si dame de trefla tragind din tigaret... A ascultat sunetul si si-a vazut de drum, in timp ce Val ii facea semn prietenesc cu mina...
Plimbindu-se pe pajiste si intilnindu-se cu atitia cunoscuti, Dorin Baba a stat o clipa locului si s-a gindit: "Lumina de aici e buna", si-a spus el. "Ce-ar fi sa ma intorc si s-o astern pe pinza, lepadindu-ma de citeva din vechile-mi pacate?!". Si s-a intors, cuprins de o imensa bucurie de-a trai. Oamenii ce-i ieseau in cale i se pareau nespus de dragi. Ii imbratisa, in gind, ca pe niste frati. Navigind pe Lapusneanu, s-a intilnit cu confratele Tofan, care l-a batut pe umar si l-a povatuit din nou: "Mai pune si tu mina si picteaza...". "Ce?", l-a intrebat Dorin Baba, aflat intr-o stare confuza, dupa descinderea pe celalalt tarim. "Niste flori...". Si, izbucnind in ris, Tofan s-a pierdut in multime, nu inainte insa de-a fi soptit la urechea unui condieir: "Baba asta n-a pictat o floare in viata lui...". S-a intilnit si cu Podoleanu, care i-a spus: "In fond, de ce n-ai incerca?!".
De fapt, a fost o provocare venita, cumva, de pe celalalt tarim. Fiind in convalescenta, Dorin Baba a simtit nevoia sa picteze ceva armonios. Cineva i-a zis, intr-adevar, ce-ar fi sa "faca" niste flori. Nu a fost Tofan, nici Podoleanu. Ci un necunoscut. Cu cei doi (sau poate doar cu spectrul lor), ce-i drept, Dorin Baba s-a intilnit intr-o alta dimensiune, aflata dincolo de "cercul" mortii prin care a trecut. Odata aruncata provocarea, artistul s-a autoclaustrat in bucatarie, terminind intr-o luna aproape 25 de pinze. A pictat forile ca pe niste simfonii. Florile sale pareau desprinse de pe un alt continent, cufundat in subconstentul uman. Nimeni nu se astepta ca Dorin Baba, cunoscut prin nonconformismul sau, sa picteze flori. Tofan s-a aratat uimit. Iar Podoleanu a venit si l-a felicitat cu caldura.
Generatia lui Dorin Baba, din care mai fac parte, printre altii, Felix Aftene si Zamfira Barzu, a venit cu un suflu nou in arta plastica ieseana. Ei au preluat de la generatiile precedente anumite elemente, pe care care le-au dezvoltat, fiecare in spiritul sau. Nu au ars arta de la radacini. Urmind o cale cunoscuta, s-au intors si la origini. De aceea, pictura lor pastreaza si pecetea locului, dar are inglobata in ea si elementul universal. Descoprim in lucrarile acestei generatii simboluri ce ne trimit la arta neolitica, la cea egipteana, la arta africana, dar si la Van Gogh, Gaugain sau Picasso, dupa cum descoperim si sonuri ce vin din Ganju, Gonceariuc, din Gavrilean sau din Hatmanu. E o lectie de arta moderna insusita in profunzime... Pe Dorin Baba, fostul sau profesor Liviu Suhar l-a perceput ca pe un rebel. Desi stapinea foarte bine tehnica desenului si a culorii, tinarul avea aversiune fata de canoane. Cind a fost nevoit sa picteze un nud dupa un model, Dorin Baba l-a pictat dupa toate regulele artei, atita doar ca in loc de chip a lasat un loc gol... Timp de un an de zile, profesorul l-a implorat sa mai adauge acolo o gura, un nas si niste ochi. S-a multumit, pina la urma, si cu doua puncte asezate undeva pe linia mediana a fetei, drept care, oftind, i-a pus o nota trecere in catalog...
I-am vizitat recent atelierul, situat in cartierul Nicolina, linga pasarela, la parterul unui bloc turn. Privelistea ce se vedea dincolo de geam mi-a adus aminte "Piesajul industrial cu o insecta" al lui Mihai Ursachi. L-am ignorat cu desavirsire. Inconjurati de pinze de mari dimensiuni, ne-am cufundat intr-o discutie despre rolul artistului si-al artei in lumea postmoderna... Dorin Baba mi-a vorbit despre cele trei calatorii pe care le-a facut trecind in spirala prin "cercul magic". Medicii i-au curatat venele si i-au legat artere, ca sa poata "picta" nu cu bratul, ci cu inima. Si-a suflecat minecile si mi-a aratat cicatricele. Lucra la o expozitie ce urmeaza sa se deschisa pe 20 februarie la Galeriile Cupola. Si visa la o alta, la fel de provocatoare, in care pinzele urmau sa fie pictate pe cale telepatica de catre artist, prin intermediul gindului. Dupa ce se materializau, tabourile luau foc, arzind sub ochii spectatorilor. "Dupa ce treci prin experienta mortii - mi-a spus privind ginditor pe geam -, vezi arta si viata cu alti ochi. Aici esti un organism cald. Singe si carne. Dincolo esti eter... Dar esti... Fiind constient de asta, trebuie sa experimentezi mereu... Dumnezeu e forma...".



Dorin Baba / Radu VASILE - critic de arta, decembrie 2008, Revista LION


De vocatie colorist, in decursul timpului Dorin Baba si-a ponderat discursul artistic adaugand culorii reteta unor preocupari formale, replicand placerii senzoriale a ochiului dimensiunea structurala, adancimea si seriozitatea conceptului plastic. Tablourile sale inceteaza sa mai fie simple strapungeri parietale, oaze de vibratie senzoriala, picturala, a suportului arhitectural al peretelui, devenind elemente de sustinere si articulare structurala a spatiului. De forme diferite, cadrele sale au o certa functionalitate arhitecturala si impun "noutatea" deconcertanta a unui dialog intre forma si culoare, supus functiei arhitecturale a interiorului. Conceptul relativ nou vine din preocuparile comune ale pictorilor si arhitectilor din gruparea germana interbelica Bauhaus, dar isi afla radacinile in fascinantele si spectaculoasele compuneri picturale spatiale ale barocului italian, care a creat capodopere ale picturii monumentale. Avand ca origine ilustra dezvoltarile spatiale ale unui Caravaggio, Veronese, dar si servitutile iconografice proprii imaginilor derulate conform Erminiilor crestine de pe peretii bisericilor nord-moldovene, aceasta pictura pastreaza picturalitatea densa, o exacerbare a cavalcadei senzoriale, potrivit carei discursul plastic se dezvolta mai ales in afara temei picturale sau a subiectului traditional, dar pastreaza un rol fundamental in sustinerea plastica a decoratiei interiorului. Desi aceasta arta se inscrie in autonomia traditionala a genului picturii parietale - prin amplasarea ei in spatii arhitecturale consacrate, strict destinate - ea dovedeste indisolubila relatie care o leaga de arhitectura. Mai ales daca artistul, ca si in cazul de fata, este condus de un spirit proteic intelectual la care adauga placerea exultanta a energiei cromatice difuzate prin actul creatiei.
Ca si ilustrii sai antecesori, Dorin Baba intelege pictura ca pe o functie parietala a arhitecturii. Eliminand iluzionismul imaginii, adopta insa un limbaj modern, intemeiat pe expresionismul abstract. Cadrele sale - delimitate in forme precise - sunt concepute ca elemente de decoratie interioara, cu o picturalitate expresa.



Forma tabloului / Ion TRUICA - august 2007, Convorbiri Literare


Rama încadreaza tabloul si constituie granita intre imaginea picturala si peretele pe care este plasata lucrarea.
Fata de rigoarea renascentista, barocul amplifica mult rama; formele vegetale devin mai bogate, mai complicate, mai greoaie. Bronzul care coloreaza rama ii da pretiozitate si discreta stralucire picturii.
Ramele se latesc si ajung sa inghita tabloul, care este coplesit de bogatia ornamentala care-l inconjoara. Incadrarea devine o arta foarte cautata si pretuita.
Rococoul exacerbeaza vartejul formelor, curbe si contracurbe care au trasee geometrice mai decise.
Imaginea picturala este sufocata de bogatia decorativa si chiar daca uneori se armonizeaza cu ansamblul ornamental, are de suferit din aceasta indarjita miscare a formelor exterioare. Rama ajunge un spectacol în sine.
Doar avangarda secolului XX simte discrepanta intre noile imagini si caracterul vetust al ramei, la care se renunta sau este inlocuita cu o simpla bagheta de lemn, o sipca ce delimiteaza lucrarea de suprafata pe care este expusa.
In secolul XX sunt diferite tentative de a schimba forma tabloului, de a renunta la dreptunghiul clasic si de a incerca sa se impuna alte forme de expresie geometrica.
La noi in tara experientele cele mai indraznete apartin lui Dorin Baba, un tanar pictor, preocupat de o noua forma a tabloului, forma capabila sa dialogheze armonic cu universul de forme pe care-l incadreaza. In felul acesta se obtine un echilibru al imaginii picturale cu noua forma a tabloului.
Incet, dar sigur, artistul intelege ca noile forme trebuie sa aiba o structura simetrica. Noile forme ale tabloului urmeaza sa fie gandite armonios, in asa fel incat liniile sa continue de la o lucrare la alta.
Artistul mai intelege ceva: renunta la elementele de detaliu, anecdotice, accidentale, care strica forma noilor rame, si proiecteaza decis cu linii usor curbate noul univers de forme. Atunci cand forma tablourilor este structurata pe triunghiuri, miscarea lucrarilor devine avantata, dinamica, foarte expresiva.
Pentru Dorin Baba mai ramane o problema de rezolvat: gandirea fiecarei expozitii ca un ansamblu armonios de forme.
Aceasta modalitate de expresie urmeaza sa dea unitate stilistica ansamblului.
Urmeaza ca acest foarte talentat pictor-ganditor sa integreze subtil compozitia fiecarui tablou in forma care o incadreaza.
Ultima expozitie a lui Dorin Baba, deschisa la Galeria Senso din Bucuresti, a constituit un mare succes, iar prezenta unor personalitati de marca a dat stralucire evenimentului artistic.



Dorin Baba si forma ca interogatie / Veronica MARINESCU - publicist, 29 august 2007, Curierul National


In urma cu un an, pictorul Dorin Baba - originar din Iasi - descindea spectaculos la galeria bucuresteana "Artis", apoi la galeria "Ana" cu o ticluita "scenografie" de forme. Lumea artistica a Capitalei l-a adoptat, fie cu entuziasm, fie cu rezerva. L-a elogiat sau, pur si simplu, a tacut. Striviti, pesemne, de forma atipica a tablourilor sale, unii s-au temut sa consimta ca geometria sasiurilor poate trada patratul sau dreptughiul traditional in favoarea uneia cu trepte si zimturi, imitand unduirea valurilor sau facand loc celor mai greu de imaginat arabescuri in conceperea unei rame. Ei bine, dorinta artistului nu era aceea de a epata, de a lua ochii prin spulberarea credintei in trainicia dreptunghiului sau patratului in care vietuieste lumea imaginata de pictor; de a nega, intr-un elan de sfidare, "inchisoarea" careia i se supune panza. Ci de a-si dezvalui sufletul, asa cum simte, asa cum gandeste si, mai ales, pentru a-si demonstra ca nu exista nicio "regula" care ar putea amenda comunicarea intre suprafata pictata si marginile ei, ramele; ca artistul nu-si poate reprima un gest sau o stare de gratie atunci cand creeaza. Aflati ca "luminile", "gradinile", "primaverile", zborurile", "noptile" si "pasarea sufletului" - scoase din valtoarea bucuriilor sau tristetilor sale, a timpului sau interior - altul pentru fiecare dintre noi - erau aduse pe panza cu tainuta emotie si vizibila discretie. Pluteau in aer nelinisti adanci si zabrelite ganduri, dar, mai presus de toate, picurau amintiri dragi si taceri nedeslusite peste lumea sa marturisita.
Dupa un an, Dorin Baba a poposit la Galeria "Senso" din Bulevardul Unirii nr. 15 cu "Ex nihilo". Acesta este titlul celei de-a 11- a personale a artistului moldovean, inca deschisa publicului pana in data de 31 august. Cat s-a schimbat de atunci pictorul se poate vedea cu ochiul liber - evident, de catre aceia care au ochi sa vada. A desprins, grijuliu, arcadele curcubeului din care a zamislit sute si mii de trasee cromatice, intr-o exuberanta compozitionala in cheie nonfigurativa; a imaginat alte si alte forme pentru sasiurile lucrarilor, le-a inmuiat in caldura sufletului, lasandu-ne sa credem ca s-au nascut din nimic. Dar cata frumusete abia soptita in fiecare semn! Cata luciditate si coerenta stilistica in structurarea tonurilor, in aranjarea contrastelor! Cata putere de seductie pentru un simplu "ex nihilo"! Fiindca pictura lui Dorin Baba sta in forta sa de a transforma culoarea si spectacolul ei in fiinta; in interogatie.



Lumea fastuoasa a lui Dorin Baba / Victoria ANGHELESCU - critic de arta, 10 august 2007, Ziarul Financiar


Galeria Senso a gazduit expozitia pictorului iesean Dorin Baba, intitulata Ex nihilo. Artistul nu este la prima personala in Bucuresti, expozitia de anul trecut, de la galeria Artis, suscitand pareri diverse, nu intotdeauna laudative.
Revenind la titlu, vizitatorul se poate intreba ce anume a aparut "din nimic", viziunea artistului, inchegarea comunicarii cu privitorul, lumea insasi? Evident, raspunsul este cel din urma. O seama de lucrari, mai ales cele care cocheteaza cu arta abstracta, cum ar fi Arhitectura luminii sau Lumina, poarta vizibil referirea autorului lor la o viziune cosmogonica, spatiul neprecizat fiind ritmat de spirala centrifuga care ii confera identitate, in prima piesa, respectiv de structurarile lineare negre, cu o pata de rosu ce se constituie in centrul imaginii. In plus, ideea de constructie, de instaurare a miscarii ce naste forme este servita de rapelul la gestualism. Artistul asaza culoarea in tuse nervoase, urmand declarat miscarea mainii, fie ca este vorba despre suprafetele largi (Iluzia inaltarii) sau despre tusele fragmentate (Dansul pasarilor). Tot miscarii ii servesc si alternarile de intensitate, de profunzime a zonelor cromatice sau figurarea elementelor mai curand prin urma pe care o lasa in spatiu trecerea lor, decat prin definire precisa, ca in cazul Acvariului, de exemplu. Una dintre caracteristicile artei lui Dorin Baba, care a starnit, pe rand, admiratia sau critica, este transformarea tabloului clasic in pictura-obiect, prin formele nonconformiste ale ramelor. Ovoidul, Gemenii sau Iluzia inaltarii, de exemplu, au o dubla figurare: rama ovala, cele doua rame in oglinda, ce pot fi plasate in pozitie simetrica sau asimetrica, forma trapezoidala a cadrului si panzei contin, accentuandu-le, structurile picturale, care reiau sau se opun desenului obiectului. Tehnica aduce un plus de sugestie si o dimensiune decorativa in acelasi timp. Dorin Baba, stapan pe mestesugul picturii, pare sa-si gandeasca fiecare panza pentru un spatiu anume, pe care sa-l modeleze in functie de capacitatile sale expresive. Arta pictorului iesean pare sa se revendice din cel putin doua directii: capacitatea artistului de constructie a lumii in culoare, o culoare profunda, cu straluciri si opacitati relevante (directie care il leaga, de altfel, de scoala picturala moldava) si dorinta lui de a incarca imaginea cu o semnificatie filosofica. Formele lui Dorin Baba devin semne plastice menite sa echivaleze un discurs intelectual despre rosturile lumii, despre nasterea si devenirea ei. Si, de cele mai multe ori, reuseste. In acelasi timp, peisajele, florile sale marturisesc o sensibilitate discreta, delicata.
Vazuta in ansamblu, expozitia de la Galeria Senso este incitanta pentru privitor prin pluralitatea nivelurilor de lectura si fastuoasa prin sarbatoarea cromatica cu care artistul ne-a obisnuit inca de la debut.



Dincolo si dincoace de conventii / Luiza BARCAN - critic de arta, 22 iulie 2007, Adevarul Literar si Artistic


Meditatie asupra marilor categorii filosofice, armonie cromatica si lucrari gandite unitar, prin punerea in acord a formei cu un continut nascut parca dintr-o iluminare, acestea sunt probabil cele mai pregnante calitati ale unui nou spectacol vizual prezentat de Galeria Senso.
Protagonistul expozitiei intitulate "Ex nihilo" este de data aceasta un pictor de la Iasi, fiindca galeria-gazda si-a creat deja bunul obicei de a aduce in atentia publicului bucurestean artisti din toata tara, artisti pe care arareori avem prilejul sa-i intalnim pe alte simeze ale Capitalei.
Dorin Baba, pictorul moldovean nascut in 1963, se afla acum la cea de-a unsprezecea expozitie personala. El se numara printre artistii din nedrept hulita provincie care au mai expus totusi in Bucuresti, in ultimii doi ani, atragand de la bun inceput atentia iubitorilor de arta prin forma total neconventionala a sasiurilor pe care-si intinde panzele.
Obisnuita fereastra patrata ori dreptunghiulara a tabloului, cea cu care ochiul s-a obisnuit de foarte multa vreme, e inlocuita de alte forme, asimetrice, surprinzatoare, gandite sa comunice nemijlocit cu suprafata pictata.
In felul acesta, intalnirea cu pictura lui Dorin Baba uimeste si contrariaza, incita la reconsiderarea conventiilor, ne poarta dincoace si dincolo de ceea ce se ascunde in orizontul de asteptare al degustatorului de arta. Cu toate acestea, desi la prima vedere te-ai lasa purtat de gandul ca, acordand o prea mare importanta formei, artistul lasa in planul al doilea continutul si semnificatiile lui, e suficienta o privire mai atenta spre a vedea exact contrariul.
Continutul si forma pe care el o imbraca se armonizeaza. Atras de categoriile filosofice ale timpului si spatiului, de o anume simbolistica de factura spirituala, Dorin Baba se exprima de ceva vreme nonfigurativ. Genul de pictura abstracta pe care el o practica se constituie intr-o poetica foarte personala, intr-un fel aparte de a conferi expresie artistica semnalelor venite spre el din universul tainic, misterios, situat dincolo de simturile obisnuite.
Forma fatalmente limitata a panzei se lupta parca sa scape din inchisoarea ramei. Tocmai de aceea suprafetele pictate sunt intr-o continua expansiune. Si la nivel cromatic lucrurile stau la fel. Pictorul pare sa-si lucreze panza dintr-o rasuflare, fara a se lasa condus de prejudecati, asterne culoarea delicat, dar ferm, lasand contrastelor de orice fel dreptul la maxima expresivitate.
Exista artisti pentru care gestul creatiei se desfasoara ca un dicteu, probabil intr-o stare de gratie care-i rupe de contingent. Despre arta acestora e cel mai greu sa scrii tocmai pentru ca trebuie sa ajungi exact pe aceeasi lungime de unda.
Mi se pare ca si cu Dorin Baba se intampla asta. Intuiesc acum ca el a ales sa trudeasca in plus pentru lucrarile sale tocmai pentru ca are nadejdea ca si prin arta contemporana te poti apropia de marile adevaruri spirituale. In masura in care gestul creator poarta in el valentele unui drum initiatic, artistul poate spera sa atinga punctul cel mai inalt.
La deschiderea expoa­zitiei "Ex nihilo", un titlu ce nu mi se pare foarte potrivit, avand in vedere ca lucrarile lui nu se nasc din nimic, ci dintr-o traire cat se poate de autentica, Dorin Baba mi-a marturisit ca aceasta expozitie va inchide o etapa a creatiei sale. Ca isi doreste sa experimenteze si exprimarea figurativa. Nimic nu e imposibil, cat timp un artist refuza sa devina robul unei maniere.
Ca si lucrarile lui Dorin Baba, imposibil de inchis intr-o forma data, probabil ca nici felul sau de a vedea lumea nu poate fi restrans sau constrans in vreun fel. Nu ratati acest spectacol vizual ca o marturisire continua in limbajul nemuritor al picturii. Expozitia va fi deschisa pana pe 10 august.



In arta, si provincia e capitala / Veronica MARINESCU - publicist, 9 septembrie 2006, Curierul National


Am intalnit, zilele trecute, la Galeria "Artis", un pictor fericit. Nu numai pentru ca in lucrarile sale - intitulate pe cat de simplu, pe atat de sugestiv, "Lumina", "Gradina", "Pasarea sufletului", "Naluca", "Porti", "Vis", "Primavara", "Noapte", "Zbor", "Cerul si Pamantul"- isi proiecteaza sentimentele, trairile, gandurile, intr-o avalansa de culori aproape nepamantene. Si nici fiindca acolo, in tumultul Iasiului drag, unde a absolvit Academia de Arte "George Enescu", in urma cu 11 ani, lumina duioasa a spatiului si ritmurile cromatice ale gradinilor si arhitecturii laice si de cult sunt mai pregnante ca oriunde. Ci pentru ca, asemenea multora dintre colegii sai de breasla, Dorin Baba are sufletul incarcat de lumea descinsa din mistuirea perpetua a flacarii. Din magma care aduce la suprafata lucrurilor vazute si stiute explozia infinita a bucuriei de a te hrani din darurile pamantului; a incantarii estetice si, deopotriva, sufletesti. A iluziei si desfatarii vizuale. Si a destinului ce i-a harazit puterea de a surprinde transparenta lucrurilor si a lumii proprii din care isi extrage seva compozitiilor. Nu credeti ca este un pictor fericit?! Ca a fost el insusi surprins, acum mai bine de doua decenii, de vocatia pentru aceasta meserie?! I s-a spus, tot timpul, ca are talent. A fost sfatuit sa-si urmeze drumul ce parea sa i se deschida fara obstacole sau sacrificii. A privit pictura ca un spectacol; a descifrat, pe indelete, tainele semnului care i-a incarcat de prospetime intreaga viata - cea profesionala si cea familiala. Biografia lui Dorin Baba a trecut insa si prin hopurile firesti ale suferintei fizice. A fost la un pas de a trece dincolo. L-a salvat un suflu nevazut, devenit apoi creuzetul laboratorului intim al compunerii imaginilor, pe care le revarsa peste lumea noastra, intre ramele aparent bizare ale panzelor. Munceste intr-un ritm de invidiat. Si nu pentru ca trebuie sa traiasca din meseria de pictor, ci pentru ca numai prin ea se defineste. Arta sa este apreciata peste tot in Europa, unde este invitat (si premiat!) la saloanele internationale. Lucrarile sale au circulat si in Japonia, unde nu au fost deloc ignorate. Dimpotriva. Dar poate cel mai relevant aspect sub raportul comercializarii lucrarilor este acela de a-si fi gasit propriul manager. Un motiv in plus de a se bucura din plin de timpul dedicat creatiei. Poate si de aceea este un pictor fericit.
"De zece ani", spune Dorin Baba, "traiesc din vanzarea propriilor lucrari. Managerul meu, Valeriu Petrisor, a ajuns sa faca parte din viata mea. Fara el nu cred ca m-as fi descurcat". Familia sa, sotia si fiica, studenta la facultatea de Drept, sunt un dar de la Dumnezeu. Poate si de aceea, pictorul - nascut in localitatea Sipote din judetul Iasi - isi intelege mai bine destinul. O satisfactie autentica, nealterata de tensiunile cotidianului, pune stapanire pe chipul sau, pe lucrarile expuse, in aceste zile, la galeria Artis (pana la 12 septembrie), invaluite in exuberanta tonurilor ce deschid portile spre muzica sferelor. Un regal venit din inima Iasilor, din care nu lipsesc poezia si fiorul crestin.



De vorba cu un impresar / Veronica MARINESCU - publicist, 23 septembrie 2006, Curierul National


L-am intalnit, de curand, in galeria "Artis". Venise tocmai de la Iasi - unde locuieste - pentru a-si vedea artistul preferat, pe Dorin Baba, care expunea in Capitala. Poate putin circumspect, la inceputul dialogului nostru, Valerian Petrisor mi-a lasat impresia ca se afla intr-o perfecta simbioza cu pictorul, pentru care isi consacra o buna parte din timpul sau. Ratiune si sensibilitate; un amestec fericit de pasiune pentru arta si consecventa manageriala. De fapt, este impresarul ideal. Nu cred ca intentionase, in urma cu cativa ani, cand l-a intalnit pe Dorin Baba, sa devina impresarul unui pictor; al unui singur pictor. Iata cum a inceput totul. Se afla intr-un spatiu comercial in care erau expuse tablouri realizate de mai multi artisti. L-a frapat unul dintre ele. Era o compozitie dominata de alburi, invadata de o lumina aparte, stapanita de o forta care il incita vizual. A inceput sa-l iscodeasca pe proprietarul acelui local cu privire la numele artistului, marturisindu-i ca este de-a dreptul vrajit de pictura expusa pe perete. Ba, mai mult, s-a aratat incantat sa-l cumpere la pretul (mult mai mare decat cel de achizitie) stabilit de catre patronul localului. In cele din urma, l-a intalnit pe autorul tabloului, Dorin Baba, de la care a cumparat prima lucrare. Cu totul alta, desi acea imagine il urmarea continuu. Evident, era un iubitor de arta. Se inconjura de tablouri pe care le vedea frumoase. Atat. Dar intalnirea cu pictorul l-a propulsat spre un alt tip de experienta: cea de manager, in care s-a format, treptat, de dragul de a-l ajuta pe artistul despre care spune ca nu a mai vazut altul asemenea lui.
"In primul rand, imi place foarte mult arta pe care o face Dorin Baba. Apoi e foarte usor sa comunici cu el. Se comporta firesc, fara capricii sau ifose. In plus, sunt impresionat de modul cum lucreaza. La el, se naste intai ideea, pe care o gandeste, o cantareste bine. Realizarea artistica este un adevarat spectacol. Iti lasa impresia ca nu este acolo cand picteaza; ca exista cineva care ii plimba mana pe panza. Parca oficiaza un ritual. La el, notiunea timpului se masoara dupa gradul de oboseala. Lucreaza continuu, face proiecte de arhitectura, studiaza, mediteaza. Nu cred ca m-as fi apropiat de altcineva, asa cum m-am apropiat de Dorin. Mi-as fi dorit sincer sa nu mai am alte preocupari, ci sa-mi dedic lui timpul.
Este o adevarata placere sa-l ai in preajma. De aceea suntem prieteni si o cred ca o sa murim prieteni. Iar de aici decurg toate celelalte, intr-o armonie totala". Asa suna confesiunea unui manager, de profesie economist. In cazul lui Valerian Petrisor, punctul de plecare pe acest drum nu a fost si nu este cel al castigului financiar cu orice pret, ci unul care incumba ideea valorii, a placerii estetice. De aici a rezultat si acceptarea rolului de impresar. Se ocupa de procurarea panzelor, comanda sasiurile, ramele pentru tablouri si reuseste sa-i mai vanda si lucrari, spune cu modestie. Nu ezita sa le recomande, prin intermediul nostru, tuturor atistilor "sa-si ia un manager". Sigur, nu e deloc usor. O astfel de simbioza se "naste" in anumite conditii. Important este sa stii ca arta este o valoare in sine, care nu trebuie risipita.



Inscriptie pe un crocodil / Valentin CIUCA - critic de arta, 31 octombrie 2003, Ziarul de Iasi


Iata un generic suta la suta suprarealist, menit sa atraga atentia din capul locului ca expozitia comentata aici si acum a avut un grad sporit de provocare. intr-o vreme si intr-o lume ce ne provoaca in fel si chip, manusa aruncata de de artisti ar trebui cu adevarat ridicata iar disputa se va sfirsi, sigur, cu o fraterna imbratisare. Dorin Baba, pictorul atit de apreciat de public si de confrati, cu experiente artistice externe de cert succes, dar neocolit de alte accidente de biografie in ordinea fragilei naturi, si-a regizat cu inteligenta practica vernisajului si expozitia, astfel incit sa parcurgem laolalta, expozant si public, un traseu fara ambitii initiatice, dar intr-o necesara complicitate intelectuala. Aceasta dorinta de a face altfel decit altii nu-l pune in situatia de a decreta ritos ca nimeni n-a existat inaintea lui. Citeaza cu onestitatea ce-i sade bine ca expozitia de acum vine din indelungi reflectii, de indoieli si nerezolvate inca dileme. Ca orice artist autentic, iscodeste izvoarele culturale diverse, sondeaza in propriul imaginar si anima staticul. E mobil si tenace iar lectia altora il pune pe ginduri.
Expozitia de la Cupola i de pe acum evenimentul cultural al acestei toamne i a avut un impuls initial in estetica Bauhausului, in ideile de geometrism si constructivism promovate de Gropius, Klee, Kandinsky si Itten, convertite in solutii Art Deco sau abstract informal. Contaminarea aparenta cu o asemenea doctrina releva nevoia de a reformula ideea de compozitie, de tablou ca expresie a tipului generic de cultura vizuala. Rama operei devine parte integranta din tablou, ba, mai mult, are ambitia unei compozitii in sine. Nu ne mira, deci, ca pictorul colaboreaza cu sculptorul si ca relatia lor trebuie sa sublinieze necesare complementaritati. Variate de la o lucrare la alta, aceste inventii artistice confera tabloului si virtuti decorative si simbolice. Spectacolul tabloului urmeaza trasee imprevizibile, marcate de sugestiile exotice ale bambusului sau de impersonalele produse de sinteza ale tehnologiei contemporane prin substituirea autenticului naturii.
Nu ne mira deci ca, sub agresiunea acestui devastator tavalug, artistul veritabil se repliaza in orizontul culturii traditionale si-i confera substanta modernitatii. Pasarea sugereaza dintotdeauna zborul dar si caderea, visul dar si realitatea. in viziunea lui Dorin Baba, metafora e inclusa in farima, adevarul in culoare.
Policromia, invecinata fantasticului, a cozii de paun stabileste o relatie directa cu vasul de lut smaltuit, cu nevoia de frumos, esentiala desigur, pentru om in toate timpurile, ca o dimensiune a fiintei sale sacre.
In spiritul invocatei sacralitati, pictorul gloseaza pe tema praporului, a timpului vesnic salasluind intr-o fiinta fatalmente supusa poverii efemerului, naturii ca geometrie lirica a anotimpurilor iubirii implinite prin sarutul mortii, al tradarii sau al chemarii simturilor, gurii hide si viclene obturind nobletea cuvintului de invatatura. Dincolo de eclatantul spectacol vizual, incitant prin idee si rezolvare, Dorin Baba imi pare mai grav si mai profund decit vrea sa para si sa ni se arate. Talmacirea temeiurilor lumii nu intra in practica obisnuita a superficialilor si nici a celor ce privesc in ei insisi, prin mijlocirea constiintei, arareori. Artistul vede, trebuie sa vada, dincolo, sa faca invizibilul vizibil. Marea trecere e durere sau bucurie, e lupta disperata sau resemnare umila ? Iata interogatiile unui spirit capabil sa dea fragmentare raspunsuri prin mijlocirea simbolica a picturii. Glacialitatea unor compozitii, formele lor angulare sau molatec curbe sustin axialitatea unor reflectii cu intentia de a regla conturile dintre concept si expresie. Invocatul crocodil e redus la sugestia hulpavei lui masticatii, dintii de fierastrau evocind ferocitatea si extinctia.
Expozitia lui Dorin Baba ne ofera sansa de a fi elevati, moderni si europeni chiar la noi acasa. La coltul strazii, in palatul Braunsteini



Un sentiment: expozitia Dorin Baba / Mihai PAMFIL - octombrie, 2003, Cronica


Fortele ce irump, asimetric, in tablourile sale, indoaie liniile ramei, le intind sau fring, uneori le suprima. Obiectul TABLOU devine altceva: el nu mai este clasica fereastra prin golul careia lumea patrunde, semiindiferenta, in spatiul nostru intim, ci ecranul infiorat pe care pictorul se proiecteaza pe sine. El nu mai este oglinda, cu adincimea ei iluzorie, in care se misca, inertial, entitati de tot soiul, ci spatiu al marturisirii infrigurate, tridimensional si vast.
Dorin Baba nu ancoreaza in pitorescul marunt, in aparenta vida, derizorie. El nu lipeste poze si nu aduna curiozitati intimplatoare din lumea larga (pe care cei ce o frecventeaza turistic cred ca au si cucerit-o!). Programul sau, articulat genetic, priveste, cum spuneam, exprimarea sinelui, confesiunea, spovedania. Continutul tablourilor sale, chiar centrifug fiind, cristalizeaza intotdeauna in jurul unui vector intern (numit traire).
De fapt, in perimetrul artei adevarate nici nu e posibil altfel: nu poti picta clepsidra, unind, la nivelul bobului de nisip, virfurile aciforme a doua triunghiuri isoscele (de fapt a doua sageti !), fara sa simti sageata timpului strabatindu-te vertical.
Nu poti picta lumina adunata in rotundul unui ochi hipertrofic, proiectat ca atare pe ecranul de pinza, circular, daca lumina nu se organizeaza mai intii intr-un sens care sa fie chiar sensul vietii tale.
Nu poti picta adincimea unui albastru daca albastrul nu-ti da stari de vertij metafizic, precum oceanul in care visezi ca te scufunzi, in timpul unei experiente limita.
Dorin Baba a izbutit sa picteze interioritatea abisala a albastrului, timpul si lumina pentru ca el este nu numai mesterul harnic si ingenios, mindru de netezimea pinzelor sale, trase impecabil, fara nici un rid, pe complicatele contururi (sasiuri) de lemn, compuse din tot felul de curbe, contracurbe si segmente de dreapta, ci, inainte de toate, pentru ca este pictorul care este, altfel spus pentru ca poseda intelesul trait a ceea ce spune si face.
Orientat spre sine, pictorul nu are insa morga si crisparea autista care ar deriva de aici. Ceea ce inseamna ca el este atent si la ceea ce se petrece in afara, totusi. El nu ignora si nu refuza sugestiile si provocarile mediului ambiant, dimpotriva, le cauta chiar. Mai mult decit atit: lucreaza adesea la comanda, pictind tablouri menite sa decoreze interioare de case si asezaminte publice, situatie in care este obligat sa-si conceapa imaginile pornind de la datul arhitectural. Fara sa sacrifice totusi nimic din ceea ce-i apartine, din ceea ce-l defineste esential, caci nu accepta decit acele comenzi la care adera simpatetic si care-i lasa intreg sentimentul sacru al libertatii.
Or, ce ofera un mai viu sentiment al libertatii decit arhitectura contemporana, in care liniile unduiesc si fug in toate directiile si sensurile, in afara cimpului fizic newtonian, in pura mirare a vazului si a inimii ?!...
Si, referindu-ma la noi, spectatorii, ce ne ofera un mai viu sentiment al libertatii decit contemplarea calm-tensionata a tablourilor lui Dorin Baba pictate la umbra Turnului din Pissa (monument "postmodern"!) ori a catedralei Sagrada Familia, minuni dainuind etern si liber, in afara jalonului gravitational ?



Dorin Baba. O pauza / Val GHEORGHIU - 14 iulie 2003, Ziarul de Iasi


Trecuse, la inceputul anului, prin momente decisive ale existentei, suportind o interventie chirurgicala majora, de unde si preconceptia-mi prevenitoare, cum ca dupa un atare crucial moment, s-ar impune o pauza.
Era formularea preconceputa, inainte de a-i face o vizita tinarului pictor. Trecuse, la inceputul anului, prin clipe decisive ale existentei, suportind o interventie chirurgicala majora, de unde si preconceptia-mi prevenitoare, cum ca dupa un atare crucial moment s-ar impune o pauza. Intr-o activitate care, pina in clipa de cumpana, cunoscuse un consum de energie cum rar mi-a fost dat sa vad.
Iata insa imensa surpriza.
Presupusa pauza s-a aratat a fi un pasaj extrem de laborios pentru impatimitul pictor: zeci si zeci de desene ale unui convalescent care treptat-treptat revine la regimul sau normal de lucru. Si nu numai desene. Contind, diavoleste, pe mirarea-mi in progresie, pictorul incepe sa-mi insire pinze proaspat lucrate, intr-o abundenta imaginativa greu de spus in cuvinte.
Ca-ntr-un hlizit scenariu cu figuri humulestene, m-am vazut nevoit a-i spune gazdei mele: Aha, deci asta imi esti, Nichipercea!
Fata-i de mucenic tocmai trecut prin postul mare s-a largit in zimbetul deja atit de bine cunoscut de mine si sorbind din caldutele cesti de cafea (alcool inca nu!), am refacut dialogul nostru obisnuit, atit de brusc intrerupt in primavara.
Dorin Baba este unul din cei care mi-au atras atentia inca din studentia lui. Alcatuind acum, alaturi de altii, doar citiva, nucleul de forta al noii generatii. Cu deja consistente participari in tara si in strainatate, acestia intretin, la Iasi, mediul de nepieritoare efervescenta, mentinind acest loc harazit muzelor intr-un top ce-l binemerita. Opunind permanent solutii compozitionale si tehnice de o noutate frapanta-acut racordate la curentele mondiale ale zilei - Dorin este deja suveranul unei opere inconfundabile. Asteptindu-l o indubitabila consacrare.
Este de prisos a zabovi in daruirea totala a fiintei sale doar artei, doar picturii. Pe care cu atita candida devotiune o serveste. De altfel, dialogurile noastre - deja ritualice - se duc doar in perimetrul strict al picturii, fara ca asta sa ne plictiseasca. Adastarea la cite o masa de birt, preumblarea pe trotuare numai de noi stiute, intirzierile dialogale in atelierul meu din Armeana asaza firesc, intr-o fireasca paranteza, haosul zilei si himerele noptii. Pictura acaparindu-ne discretionar. Dar si total reconfortant.
Un moment.
Acum doi ani si-a desfasurat, la Cupola, cea mai buna, mai solida expozitie a sa. Era de o frumusete aparte. O voce inconfundabila care, in sfirsit, decisese sa se faca auzita. Ei bine, si-a asezat expozitia, a trait secunda aceea irepetabila al panotarii - panotarea ca o expozitie in sine - si a sters-o in Apuseni cu ARO-ul lui ancestral. La intoarcere, i-am spus: Dorine, este crima ce-ai facut; trebuia sa-ti trimbitezi reusita: pentru ca merita; anonimatul este bun numai in pat (si nici acolo...); in pictura n-ai voie sa fii anonim. Ne-am amuzat amindoi de sceneta.
Dorin Baba. O pauza.
Nu. Nu este nici o pauza. Este doar un exercitiu de respiratie. La reusita caruia a vegheat magistral bisturiul profesorului Grigore Tinica si ... si ... mecenatul delicatului intreprinzator Valeriu Petrisor. (Pomeniti aici fara acordul hiperdelicatului Dorin, dar cu placerea-mi irepresabila de a numi exceptii.)
La reusita caruia - fericit destin! - vegheaza cordial-tutelar sotia si fiica tinarului meu coleg. Pe care-l astept aici, in atelierul din Armeana, urcind scara cum pieptasa poteca a Apusenilor de acum doi ani.
(Dar asta numai cu dispensa magistrului sau de sus, de la Parhon.)



Fara vernisaj: Dorin Baba / Val GHEORGHIU - 13 septembrie 2001, Monitorul


Intrerupind seria expozitiilor fade, de vacanta, Dorin Baba readuce statutului "Cupolei" prestanta temporar pierduta. Si o face asumindu-si doua riscuri, nu majore, dar nici neglijabile: 1. expune in perioada moarta, cind receptorii se afla in lenevie solara, 2. ocoleste vernisajul conventional ca prilej oarecum necesar in marcarea expresa a evenimentului. (Din experienta proprie, stiu ca nu este bine sa nu punctezi calendaristic, in plus, mondenitatea vernisajului are si ea skepsis-ul ei: ruperea monotoniei prin biciuirea propriilor bidivii lumesti.)
O expozitie de particulara frumusete. Nu una de uz comun (pentru asta au fost suficiente celelalte, care au flancat-o voios), ci ritos elitista, cu oarecare tenta voit calofila, cum ii vine artistului la tinerete. (Si la batrinete.)
Dorin Baba este dintr-o generatie ieseana de exceptie, cea care, probabil (daca va evolua cu onestitate), va si modifica - daca nu a si inceput a o face - relieful picturii locale, se intelege, nu unul de toata mina, dar necesar a fi asanat din cind in cind. A expus inca de student - si asta intr-o maniera singulara -, figureaza alaturi de noi, veteranii, in saloanele anuale si - extrem de important, de altfel, precum congenerii sai - circula. Navigheaza pe situri "practice", expune la tirguri internationale, este curios si moderat - avid in racordarea la stilistica mondiala. Motive care-l plaseaza in perimetrul orgoliilor bine temperate, suficiente in sine, oricum neexhibitioniste. De unde "riscul" de a nu da spectacol cu expozitia recenta si a se mentine intr-o modestie hitru jucata.
Nimic insa din hitrosenia oarecum humulesteana a personajului nu trece dincoace, in pinzele de o grava seriozitate. Conceptuala si artizanala. Care aici este amprenta decisiva. Nici un pic de ingaduinta anecdoticului, cum, tot asa, nici unul abilitatii cu orice pret. Este o vointa irepresabila de a tine totul sub control, de a nu face concesii mai ales denotativului de factura traditionala. Decizia abstractului pare - deocamdata - definitiva si cu ea ii sta bine tinarului pictor. Doar in "Cactusi" deslusim, cumva, aluzii la un banuit real, asta poate (si) datorita unei gestici usor scapate de sub control, unui tasism nu prea bine controlat, dar nicaieri, in restul simezei nu vom intilni "erezia".
Noutatea frapanta a seriei de acum - raportata la precedentele - sta in modificarea neta a acordului tonal: renuntarea, deocamdata, la mai vechea tentatie cvasi-decorativa si fixarea intr-un minor de rafinata gravitate.
"Iluzia inaltarii", "Eclipsa", "A sasea porunca", "Porti", "Gradini", pilonii solizi ai expozitiei, desi, prin titlu, par a sugera povesti, naratii, ele indica, de fapt, o retina in cea mai curata descendenta abstracta. Supravegheata magistral de deasupra, cu ochi mereu treaz si proaspat.
Admirabil!
Daca la toate astea adaugam speciala disponibilitate ludica a manipularii materiei coloristice si a diversificarii ancadramentelor si dispunerii lor (una din pinze este panotata invers, asa ...), ne aflam cu siguranta in prezenta unui profil deja inconfundabil.
Doar lui Dorin Baba ii sta in putere sa se mentina - neademenit de sirene pervertitoare - intr-un teritoriu pe care cu atita ingeniozitate l-a proiectat si, iata, il administreaza, acum, cu atita virtuozitate. (Fie si fara vernisaj.)



Sunt batut de soarta sa ma murdaresc de culori - Interviu cu Dorin Baba / Catalin PRISACARIU - martie 2001, Revista ACCES


Prima mea intilnire cu Dorin Baba a fost una surprinzatoare, pentru ca stiam foarte putine despre om si arta lui. Pictorul Dorin Baba devine o persoana publica doar atunci cind expune si dialogheaza cu cei care-I privesc lucrarile, restul timpului petrecindu-l in atelier. De aceea, sa discuti cu artistul este o provocare demna de luat in seama. incepind din 1992 a participat la peste 30 de expozitii colective si de grup, nu numai in tara, ci si in Germania (expozitia iVisionen 2000i de la Bad Kissingen); are, incepind cu 1995 (anul inceperii ibiografieii sale, dupa cum marturiseste), cinci expozitii personale, fiind si premiat in 1998 la Bienala de Arta iGh. Petrascui Tirgoviste. Intrind in contact cu picturile lui Dorin Baba, mi-am dat seama ca sarcina criticii de arta nu va fi deloc usoara, in cazul lui. Totul este atit de original si de profesionist, incit nu lasa loc conformismelor de care unii critici uzeaza uneori. Viziunea pictorului inglobeaza intr-o coerenta desavirsita de expresie disolutia si angoasele lunii moderne (nu intimplator unul din primii idescoperitorii ai lui Dorin Baba a fost regretatul Horia Bernea.)
- Cine este Dorin Baba ca persoana publica, care este biografia lui?
- Este un om care munceste extraordinar de mult (ca sa ma laud) si care incearca sa faca o treaba foarte bine. Asta-i tot. Biografia mea a inceput in 1995, ca artist.
Biografia omului Dorin Baba nu stiu daca a inceput, pentru ca omul se confunda cu artistul, nu stiu de ce.
Tin foarte putin la mine, ca persoana. Artistul exploateaza persoana cit poate, desi masina asta care lucreaza este exploatata la maxim.
Mi-am propus ca biografia mea sa se termine la 90 de ani, pentru ca mi se pare o virsta ideala. Asa o sa mai am 10 ani pina la 100 ca sa ma odihnesc, iar apoi cred ca o sa mai las si pe altii sa munceasca.
- De ce a inceput in 1995 biografia dumneavoastra artistica?
- In 1995 am terminat Academia de Arte Plastice si am avut prima expozitie personala la Galeriile Trianon din Iasi, care a fost primul meu succes dupa foarte multe insuccese. Atunci mi-am dat seama ca am posibilitatea sa fac arta.
- Cum ati defini arta?
- Eu cred ca arta se poate face nu numai prin pictura; orice domeniu poate sa aiba artistii lui. Dar pentru ca vorbim despre arta plastica, lucrul foarte bine facut duce, in final, la maiestrie si arta.
Si am ales sa fac arta plastica dintr-un motiv foarte simplu: dintotdeauna am simtit foarte bine culoarea, am trait-o, am impresia ca trece in sufletul meu foarte usor.
La un moment dat, un profesor foarte bun al meu, Ilie Bostan, m-a intrebat de ce prefer pictura si nu sculptura, mai ales ca, spre placuta mea surpriza, ma descurcam foarte bine in modelaj, la fel ca si in culoare. Raspunsul a fost ca sunt batut de soarta sa ma murdaresc tot timpul de culori! Desi imi place lutul, sculptura in lut, mi se pare ca sculptura este si urma lasata de talpa piciorului, asa ca sculptura nu se face neaparat in atelier.
- Imi destainuiti ca inainte de a face studii de pictura va recomandati drept ipictori! Acum va numiti la fel?
- Da, este adevarat ca inainte de a studia Artele Plastice, nestiinta mea ma facea sa imi spun ipictori. Eram ipictori pentru ca nu stiam, de fapt, ce inseamna asta. Dar, cam dupa un an de studii, mi-am dat seama ca pina ajung pictor o sa dureze foarte mult.
Acum imi place sa cred ca nu sunt pictor, de fapt, ci artist, pentru ca nu ma exprim prin culoare, ci compun o lucrare si forma ei, de multe ori ajung chiar la sculptura. Nu ma intereseaza patrata care trebuie pictata; eu lucrez cu ideea, pentru ca in final lucrarea mea sa se poata integra intr-un spatiu, sa traiasca cu acel spatiu si, atunci cind lipseste de acolo, sa se poata integra intr-un spatiu, sa traiasca cu acel spatiu si, atunci cind lipseste de acolo, sa i se poata simti lipsa.
Chiar am avut o experienta cu niste lucrari scoase din spatiul lor si m-am speriat de locul ramas gol, asa ca le-am pus imediat inapoi. Lucrarea incepuse deja sa faca parte din ansamblu.
- De ce munceste atit de mult Dorin Baba?
- In primul rind, pentru ca sunt incredintat ca ma exprim mai bine prin culoare, asa cum, de exemplu, scriitorii aleg cuvintele. Apoi, pentru ca imi vine o idee, trece o perioada si trebuie neaparat sa ma debarasez de ea, pentru ca am marele nenoroc sa imi vina mereu idei si idei. Si atunci. imi eliberez mereu creierul pentru altceva, prin munca.
- Care sunt temele pe care le abordati cu predilectie?
- Este foarte complicat de spusi Am avut o perioada cind am studiat indeaproape istoria religiilor, pentru ca tot timpul am fost impresionat de Iisus, de faptul ca Noul Testament a devenit o carte de capatii. Asa am ajuns si la Vechiul Testament, fara de care n-as fi priceput nimic. Am inteles de la omul Iisus ca si unii dintre noi ar putea sa se inalte.
- Si totusi, cum se reflecta studiul acesta in pictura? Aveti multe lucrari abstracte, care nu respecta canoanele.
- Lucrarile mele respecta un canon, chiar daca nu au forma patrata sau dreptunghiulara. Forma lor pare abstracta pentru ca nu este consacrata inca, dar aceste lucrari pornesc toate de la o idee si urmaresc integrarea in spatiile moderne. Ele respecta anumite reguli de compozitie, nu sunt facute din intimplare.
- Cum se raporteaza la aceste canoane cei care va privesc picturile?
- Sunt intrigati la inceput, pentru ca eu incifrez in lucrari niste puncte cheie, care-I fac sa-si puna intrebari. Chiar titlul este important: de exemplu, "A sasea poruncai. Cei mai multi nu stiu care este a sasea porunca biblica, si chiar au fost oameni care m-au intrebat, la expozitii, care este acea porunca. A sasea porunca este sa nu ucizi, care, dupa mine, ar fi trebuit sa fie prima, dar este a sasea. De acolo pornea discutia. Si eram intrebat ce simbolizeaza unul sau altul din elementele lucrarii. Asa mi-am dat seama ca multi sunt needucati in ceea ce priveste artele plastice, pentru ca oamenii au o gramada de lucruri de facut, nu studiaza istoria artei.
Oricum, am vorbit cu fiecare vizitator al expozitiilor mele. La inceput, intrau in sala intr-o necunostinta totala, erau speriati, nu intelegeau ce se intimpla. Dupa ce discutam, dupa ce le explicam ca incercasem sa creez o stare prin pictura si nu sa desenez corpuri frumoase, intelegeau ca abstractul este mai sensibil si deveneau asa de cunoscatori, incit imi dadeau si indicatii! Eu ma bucuram; a fost o experienta si pentru mine si pentru ei.
- Este necesar ca artistul sa mai explice si in cuvinte?
- Poate ca da, pentru ca oamenii nu au drept preocupare de baza studiul artei plastice, si citeodata prezenta artistului in sala este necesara. S-a intimplat sa discut cu unii vizitatori si sa le explic ce s-a intimplat in arta din Renastere pina in zilele noastre. Oamenii sunt foarte curiosi; ne asezam intr-un colt, la discutii, si ei nu regretau ca ajung la piata cu jumatate de ora mai tirziu. Cel mai interesant era cind descopereau ca artistul bun nu mai este cel care are mina cea mai buna si ochiul cel mai bun, care copie intocmai unui aparat de fotografiat. Lucrul acesta se poate face cu tehnica, dar acum artistul nu poate concura tehnica, trebuie sa lucreze cu creierul.
- Artistul poate si trebuie sa creeze?
- Pentru mine este complicat sa raspund. Tot timpul incerc sa creez, iar cei mai multi spun ca eu chiar reusesc.
Dar inca nu cred ca eu creez. Este deja prea mult spus. Cum eu ma intorc mereu spre divinitate, creatie inseamna mai mult decat a mizgili o pinza.
Ma consider un om religios. Dar inteleg religia ca pe o educatie, iar educatia cea mai buna este cea pe care a facut-o Iisus, care, de altfel, si rezista de 2000 de ani. Mi se pare cel mai maret lucru care s-a intimplat vreodata, care o sa dispara doar o data cu lumea.
- Expuneti foarte des in Germania, cu succes. Cum va explicati acest succes?
- Poate din cauza ca am reusit sa ies din patrat si dreptunghi, care simteam ca ma inchid si-mi limiteaza posibilitatile de exprimare. Poate si pentru ca am inteles ca niste lucrari clasice ar fi fost discrepante cu arhitectura moderna si cu felul de a intelege astazi spatiul, construit pe altfel de linii decit drepte.
Pe de alta parte, succesul meu in Germania are si o motivatie foarte simpla: acolo a inceput o campanie foarte puternica de educare in privinta artei moderne, inca de anul trecut, intitulata iVisionen 2000i. Este vorba deci de o noua viziune in arta moderna, iar lucrarile mele au fost considerate interesante si potrivite pentru a ilustra aceasta noua viziune.
- Aproape ca ati renuntat la peisaj. Sa fie din cauza acestei noi viziuni de care ati vorbit?
- Ideea de peisaj s-a demonetizat. in momentul cind spui peisaj te gindesti imediat la kitsch. Dar mai exista si-un alt risc: chiar artitul profesionist, cind incepe sa faca peisaj, are la dispozitie un mod destul de limitat de a compune, pentru ca este foarte complicat sa faci un peisaj altfel decit pornind de la linii drepte.
Tema peisajului s-a demonetizat pentru ca pare a fi la indemina oricui sa copii dupa marii peisagisti. in plus, geniul este vandabil, mai ales ca lumea accepta ceea ce vede, adica tocmai peisajul. Dar spatiul exista pentru om-divinitate, si daca unii ii spun si peisaj, asta este alta problema. Iar sa copii ceea ce vezi si eventual sa corectezi un detaliu copozitional mi se pare destul de putin. Eu incerc sa creez un nou spatiu, un nou peisaj.
Una din lucrarile mele se intituleaza iMarul post Edeni, pentru ca tot timpul m-a revoltat ideea marului care l-a facut pe om sa sufere ca sa poata trai, cind era foarte bine acolo unde a fost creat. Spatiul acela initial nu mai poate fi adus inapoi, el trebuie recreat.
- Cit este de constient Dorin Baba de arta lui? Sunt lucruri pe care un privitor le descopera inaintea artistului?
- Nu. Este imposibil. Nici unul din cei care-mi privesc lucrarile nu ar putea sa imi spuna ceva nou despre ele. Tot ceea ce fac este foarte bine calculat, fac foarte multe proiecte inainte de a incepe o lucrare. Nu imi permit sa construiesc un sasiu pe care sa intind pinza si apoi sa ma joc cu pictatul; pina ce lucrurile nu sunt foarte clare pentru mine nici macar nu dau comanda pentru sasiu.
- Colegii de bransa va considera mai altfel, asa cum va sunt picturile?
- Nu, nu cred. Dar de fapt, mi-e foarte greu sa stiu cum sunt considerat, pentru ca eu lucrez in regim special, pentru mine atelierul inseamna santier si doar un singur coleg de-al meu a intrat acolo. Atunci cind am chef de discutii prefer sa ne intilnim oriunde in alta parte decit in atelier, pentru ca acolo eu merg sa lucrez. Din cauza asta nu prea stiu ce se intimpla, ies foarte rar. in general sunt vazut aproape bine de prietenii de breasla.
- De vreme ce va petreceti mai tot timpul lucrind, puteti spune ca traiti din pictura?
- Am ajuns la concluzia ca artistul poate sa traiasca din munca lui, iar eu am inteles foarte bine ce inseamna sa ai bani din pictura. Din cauza asta pot sa traiesc din arta; reteta succesului este sa fii constient de ceea ce meriti pentru arta ta. Daca gresesti cumva si incerci sa iti vinzi o lucrare cu mai mult decit merita, poti fi sigur ca ai ramas fara banii pe care ii meritai. Trebuie sa ceri atit cit ti se cuvine, acesta este marele secret.
- Banuiesc, totusi, ca arta nu este doar o afacere. Cum altfel se mai poate trai din asta?
- Facind din arta un scop inalt. Daca as reusi sa ajut cu ceva omenirea ar fi perfect, dar este deja mult spus. Cu toate acestea, eu nu pictez niciodata pentru mine. Cel ce picteaza doar pentru sine este un mare egoist, nici nu stiu daca are ce cauta pe lumea aceasta. Trebuie sa existe un scop, trebuie sa iti propui ca arta ta sa provoace macar niste intrebari. Chiar ca aceea despre a sasea porunca, si poate ca apoi despre a zecea porunca. Poate ca poruncile acestea o sa se schimbe, poate ca o sa isc intrebari despre a unsprezecea porunca, despre a douasprezecea.
- Aceasta intelegere a artei are legatura cu maestrii cu care ati studiat? Ati avut profesori care v-au marcat?
- Am avut astfel de profesori. Consider ca am invatat de la Liviu Suhar ce inseamna munca, am invatat ca nimic nu se face fara munca si il apreciez pentru aceasta. Talentul fara exercitiu nu are cum sa reziste, nu are cum sa produca. Mai degraba mai putin talent, dar muncit, educat, subjugat poate de rezultate.
Aproape nouazeci la suta dintre colegii mei au studiat Artele Plastice ca sa devina artisti profesionisti, nu cred ca vreunul din ei voia sa ajunga profesor de desen. Si cu toate acestea, nu stiu daca au reusit toti, desi toti sunt talentati.




Pictura - lux, calm si razvratire / Val GHEORGHIU, 8 februarie 2001, Monitorul


Al treilea episod din succintul meu serial privind pictura ieseana tinara il are in vedere pe DORIN BABA.
Contactul cu pictura sa cunoaste deja o mica istorie. Pe cind era inca student si se inscria in suita de expozitii de la (fostul) Trianon, in Lapusneanu, menita a se recomanda ca marturie a seriozitatii studiului la Institut, m-am oprit o clipa a periplului meu "reportericesc" si la pinzele junelui necunoscut (pe atunci). Provocatoare, oricum, prin asumarea bataioasa, dar si dezinvolta, a unei optiuni stilistice care, iata, cu trecerea anilor, isi confirma valabilitatea. Si asta nu oriunde, ci, printre altele, intr-un anturaj de elita, cum se arata a fi editia prima a Tirgului International de Arte Vizuale de la Muzeul de Arta din Bucuresti. Cind placuta mea surpriza consta tocmai in regasirea aceluiasi necunoscut din Lapusneanu, cu deja conturatele sale particularitati formale, pe simeza de aparte frumusete a manifestarii. Pentru mine, personajul (cu nume oarecum riscant in trena notoriului sau tiz) continua sa ramina tot atit de necunoscut in datele lui bibliografice, lasindu-ma in mrejele confabularii. Si asta chiar si mai tirziu, cind ne aflam, de acum, pe acelasi panou, in saloanele de arta din urbea ale caror trotuare le bateam amindoi fara sa ne intilnim.
Sa intrerup telenovela mea aici, mai pomenind doar etapa in care, la ulterioarele doua editii ale aceluiasi Tirg International, devenisem deja vecini de simeza si ne stringeam mina.
Mai intii, in virtutea irepresabilei tentatii de a cauta conditionari om-opera, sa creionez un posibil tipar fiziognomic. Dorin Baba, necunoscutul, vazut cindva, intimplator, intr-o poza de atelier, arata mai degraba oficiind, cu sfiiciune de isihast, un canon doar de el stiut. Cap frumos modelat, privire inocent-penetranta, pilozitate abundenta, brate robuste, carura supla, camasa de calfa de Voronet, larga, sa nu constringa trupul in lucrare. Da, dar alaturi, pe zidul alb, una din pinzele sale, producind socantul contrast: sugestii venite, abundent, dinspre un postcubism inca sever, dispuse dezinvolt pe marea pinza a celui caruia i-ar fi stat atit de bine sa picteze mai degraba icoane pentru Sihastria. De fapt, aici, in de data asta inselatoarea interconditionare om-opera, este de cautat marca blajinului razvratit care, iata, cutreiera acum galeriile Europei cu pinzele lui indraznete.
Se poate specula in marginea acestei sincronizari intirziate cu modernismul european de inceput de secol XX, cu accent pe registrul cubist, sau, poate, pe al mai tirziilor Hans Arp sau Ben Nicholson, dar ceea ce face Dorin Baba este mai mult decit o comoda raportare. Asprimii si, nu o data, rigiditatii curentului-scoala. Ieseanul ii contrapune o blinda mladiere a tratamentelor, daca suprafata pictata cunoaste, inainte de orice, o transanta delimitare a cimpurilor, linia despartitoare raminid una suverana, in schimb, tonalitatile calde imblinzesc fericit intregul. Acordurile fine de ocru mat, brun surdinizat, verde vatuit le sunt juxtapuse, curajos, pigmentari exuberante de rosu, galben, mai rar, albastru. Ferindu-se, programatic, a sugera eventuale identificari in real, aceasta pictura elevata se sustine prin infrumusetarea ei pura, in sine. Biruitoare, iata.
Daca tumultului "tentelor plate" ii adaugam si componenta, de fel secundara, a formatelor insolite ale pinzelor-neasteptate aripi, cornise, ancadramente de pereti, de scari - avem, in sfirsit, conturat profilul acestei picturi provocatoare. Practicata de (aparent) blindul isihast.
In periplurile mele - nu de putine ori subterane - am descoperit cindva, in faimoasa pivnita a casei Pogor, plasata pe mucezitii pereti de piatra cavernoasa, o puzderie de pinze de o contrastanta solaritate: erau ale (pe atunci) necunoscutului Dorin Baba.
Mi-am dorit recent, reconstituirea acelei contemplari neasteptate si, ca sa-l provoc pe insusi faptasul sa redevina la locul "crimei", ne-am dat intilnire in pivnita cu pricina. Dar raiul frust al acelor pinze fusese inlocuit, peste noapte, de incinta de poetic-rafinata eleganta a locantei.
Dezolare?
Ne-am consolat, cerind cite un Dry Gin (mare).



"Pictura mea s-a nascut din dorinta de-a iesi din canoanele geometriei"- Interviu cu pictorul Dorin Baba / Daniel Corbu, 23 august 1998, Independentul


- Dorin Baba, dac-ar fi sa-ncepem cu inceputul, ce-ai spune?
- Ca m-am nascut intr-un sat din comuna Sipote, intr-o zi de iulie 1963, ca acolo am facut prima baie de iluzii despre oameni si lucruri. Ca acolo mi-am cultivat, in singuratate, pasiunea care simteam ca-mi da un sens. La 10-12 ani, faceam reproduceri pe pinza (netratata!), pina se-ngrosa pinza. Lucram fara vreun indrumator, era o padure, Singeru, la marginea satului, intindeam pinza pe sasiuri primitive si mergeam acolo, pictam peisaj. De-atunci, nu m-am mai linistit.
- Mai multe voci critice au pronuntat, in ceea ce priveste pictura, cuvintul iavangardismi. Te consideri un avangardist?
- Nu, nu ma consider un avangardist. Pictura mea s-a nascut din necesitatea libertatii, din dorinta de-a iesi din canoanele geometriei. Nu mi-au placut niciodata cubul, patratul, chiar cercul ma scoate din sarite.
- Atunci cum te consideri?
- Ma consider un apostol al picturii abstracte, venind dupa atitea conventii si sabloane.
- Ai rupt si conventia ramei, lucrarile tale capatind un plus de originalitate si prin asta?
- N-am rupt-o ca sa sochez, ca sa fac ceva spectuculos, ci ca sa scap de incorsetarea dreptunghiului. De aceea am facut forme noi ale sasiului.
- Faci sasiul dupa ideea lucrarii?
- Da. De exemplu iAgapai (agapa-masa saracilor), lucrare prezenta in expozitia de acum, care provoaca acest dialog, sasiul are forma simbolului crestinismului, adica a pestelui stilizat. Cum am spus, eu lucram din instinct si, ma rog, ar fi un loc prea comun sa va spun ca primul meu profesor a fost natura. La Academia de Arte din Iasi, unde am fost student, eram considerat un fenomen, eram singurul care intrasem fara sa fi absolvit liceul de arta. Stiu ca eram apreciat pentru coloristica mea. Dar mi-am dat seama din primul an (urmasem un liceu de electronica) ca stiinta o lua inaintea sufletului in materie de pictura. Am avut multi profesori, intre care Liviu Suhar.
- Cind ai pictat primele picturi abstracte?
- Cred ca e vorba de anul 1993, desi existau dinainte mai multe elemente prin lucrarile mele. La Cimpulung Moldovenesc, unde am stat doua saptamini la Muzeul Lemnului, am avut revelatia drumului pe care merg acum. Ma consider abstract, dar nu ezoteric.
- Sa ne intoarcem la formele ramei.
- Sa ne-ntoarcem! Primul meu sasiu care sfideaza formele clasice a fost in forma de clopot (lucrare expusa anul trecut, la Salonul de Toamna). Este aici o intreaga simbolistica, de la nastere la moarte. Este foarte importanta pentru mine forma ramei, a sasiului. La iGemenii, de exemplu, sasiul este format din doua forme patrate racordate printr-un dreptunghi, care sugereaza cordonul ombilical. Lucrarea trebuie compusa o data cu sasiul. Aici nu ai voie sa gresesti. in iAureolai, sunt doua patrate, legate printr-un dreptunghi ingust, simbolizind pirleazul copilariei. in lucrarea "Bestiari, ca sa redam dilatarea spatiului am atasat doua arcuri de cerc venind din cutiile Pandorei.
- Ai citeva motive biblice in lucrarile tale. Esti un cititor consecvent al Bibliei?
- Ma intorc foarte des la simbolistica Bibliei, multe motive, chiar si din aceasta expozitie cupolardiana, vin din Marea Carte a Lumii. De exemplu, iJudecata pietrelor" vine de la cuvintele lui Iisus: "Cine este fara de pacat, sa dea primul cu piatra!i. Toti au lasat atunci pietrele jos. M-am gindit ca pietrele acelea trebuie ridicate. Le-am ridicat eu si le-am pictat. Am fost fericit cind mi-a venit ideea asta. Sasiul lucrarii are o forma mai deosebita, pentru ca am inversat perspectiva temporala. Pe urma: voi pune in fiecare expozitie o lucare care porneste de la o porunca. in expozitia de acum, exista iPorunca a VI-ai (sa nu ucizi!).
- Dorin Baba, cine te-a sustinut in aventura ta de pina acum?
- Foarte putini. intre ei Val Gheorghiu, care a mizat pe mine inca de la inceput, Radu Negru, profesorul extraordinar si critic de arta care mi-a prezentat expozitia de la Trianon din 1995, pe cind eram inca student, pe urma scriitorii care decripteaza mai usor simbolistica. Poetul Lucian Vasiliu mi-a publicat prima expozitie, in 1986.
- Aproape toti criticii au semnalat spectacolul cromatic in lucrarile tale. Te consideri un mare colorist?
- Nu. Ma consider un fin colorist. Eu pictez din placerea culorii. Pentru mine, albul este cea mai complexa culoare. Altii spun ca nici nu exista. Iar negrul, pentru mine, este golul de culoare, un spatiu al absorbtiei luminii. Pentru ca, atunci cind spui culoare, spui de fapt lumina. Ma intereseaza mult plasticitatea lucrarilor, chiar mai mult decit povestea. Plec de la real, dar caut sa ajung la esenta si s-o exprim.
- Poti sa numesti citiva pictori preferati?
- Dintre pictorii romini moderni, Horia Bernea ar trebui sa fie stacheta ideala pentru orice pictor tinar. Pe urma, Paul Gherasim. Dintre pictorii straini, imi plac si ii studiez pe Matisse, Picasso din perioada albastra si roz, Paul Klee.
- Dorin Baba, esti un pictor care de patru ani, de cind a absolvit Academia de Arte, nu lucreaza decit in atelierul sau (inchiriat).



Modern art tensions / Ion TRUICA - July 1st, 1998, 24:ORE - Supliment de Cultura


.... In 20 century there are many attempts to change picture shape, to give up classical rectangle and try to impose other geometrical shapes. In Romania, the most daring attempts belong to Dorin Baba, a young painter preoccupied by a new shape for pictures, a form able to harmoniously dialogue with the shape universe it enframed. In this way one obtains a picturesque image equilibrium with the new picture shape; gradually by surely the artist comprehends that the new shapes should have a symmetrical structure. The picture new shapes are to be harmoniously thought of so that lines should continue from one picture to another. The artist also comprehends something: he gives up anecdotic, accidental details that brake deteriorates the shape of the new picture and decisively projects with slightly curved lines the new shapes universe. When the picture shape is structured by triangles, the movement of the paintings becomes more dynamic and expressive...



Dorin Baba / Traian MOCANU pictor, eseist si poet - 12 august 1998, 24:ORE - Supliment de Cultura


Dorin Baba revine la Galeria "Cupola" cu o serie de lucrari care din pacate au fost vazute de putini iubitori ai artelor in pivnitele Casei "Pogor". Daca expozitia a fost gandita, atunci pentru acel spatiu, acest lucru nu l-a impiedicat pe artist sa expuna in singura galerie reprezentativa a U.A.P.-ului. Deci, inspirata aceasta alegere, starea de spirit care imbratiseaza aceasta pictura are aceeasi "cadenta intunecata sangelui". Disponibilitatile plastice ale artistului, nascut la Sipote, in zodia Leului, proaspat absolvent al Academiei de Arte "George Enescu", Facultatea de Arte Plastice si Design, specializarea pictura, la clasa profesorului Liviu Suhar, sunt de banuit in aceasta prima iesire de debut.
Dorin Baba a devenit membru al U.A.P. din Romania datorita talentului si efortului sau consecvent in peisajul artelor plastice romanesti.
Aminteam odata ca Dorin Baba (nume predestinat) face fata unei avangarde mai speciale in contextul artelor actuale. Strategia discursului sau plastic este pentru multi prea incomoda, "sarmul adormitor de constiinte" negasindu-si locul in tentativa de manipulare a privitorului.
Sensibilitatea artistului este biciuita, agresata si paradoxal fascinata de aceasta realitate pe care puterea o numeste de tranzitie. De fapt, intrega fiinta este antrenata intre aceste realitati semnificante, antinomice. Intr-un cuvant, viata ca viata, analizata de un artist, devine un raspuns cultural si existential (de care putini se leaga in acest sistem), artistul punandu-si intrebari pe masura si nu ghesefturi - tun din mocirla asa-zisei economii de piata. Tabloul insusi scapa de sub constrangerea cadrului paralelipipedic, iese din spatiu, devine neregulat, capricios, informatia vizual - tactila este exarcerbata, exotica. Trimiterile culturale din subtext sunt bogate, emblema locului, definind o atitudine patrunsa de un fior dramatic, imaginile sunt de un expresionism conceptual.
Dorin Baba face parte din acea categorie de artisti pe care Hans Sedmayr o numeste "cu semnificatie", si cu toate consecintele care decurg de aici "se pot concepe opere de arta valide de acest tip numai atunci cand se vede in corespondenta obiectiva intre formele vizibile si semnificatiile care le sunt adecvate, intre lumea sensibila si cea spirituala sau psihica, intre o figuratie sensibila si semnificatii care sunt in afinitate cu ea prin electiune. Dar cata vreme exista aceasta certitudine, arta tinde pe un plan nou, catre aceleasi scopuri ca si cele ale artei vechi." In sensul acesta, pictura abstracta care intelege sa aiba o semnificatie care din punct de vedere istoric este ultimul capitol al artei traditionalea.
Asa-zisul modernism nu constituie in nici un fel o ruptura cu trecutul. Arta moderna se dezvolta din trecut si nu va fi niciodata "neinteleasa", ea nu se opreste, continuitatea ei este data de intentia comunicarii. Dorin Baba simte raspunsul intrebarii puse de Kandinsky siesi: "Cu ce se inlocuieste obiectul absent?"- raspunsul fiind?: "Cu materialul furnizat de teosofie". Tentativa artistului de a-si defini locul in concernul artelor actuale este lesne de inteles. Fiecare artist vrea sa ajunga sa atinga acea zona a inefabilului de care sa se poata agata doar o secunda.
Faptul ca aceasta tentativa nu a avut ca rezultat naturi statice cu flori si ulcele ori portrete carismatice, ci forme si culori emancipate, non-obiectuale, poate fi atribuit ca atare naturii spiritualului. Pentru multi pictura artistului poate fi inconfortabila, limbajul lor fiindu-le strain si suspect. Trebuie sa admitem ca ocultul reper si pictural este astazi intr-o pozitie marginala si artistul la fel. Este ca si cum ni s-ar spune, reconfortant: sunt oameni ca si noi, nu va temeti, nici ei nu pot trai fara continuturi si mesaje simple care, cu un oarecare efort, pot fi descoperite in spatele aparentului ermetism al formelor.



Tensiunile artei moderne / Ion TRUICA - 1 iulie 1998, 24:ORE - Supliment de Cultura


Atitudinea artistului fata de imagine si defineste cu claritate orientarea creatoare; fie comoditatea netraditionala, fie plonjonul in tendinte novatoare.
Este imbucurator sa intalnesti in spatiul expozitional iesean lucrari de pictura care propun imagini noi, curajoase, riguros orientate stilistic. Inspiratia este prezentarea picturii lui Dorin Baba in "Galeriile Subterane de la Casa Pogor", coordonata de Vasilian Dobos. Artistul, un tanar cu un temperament vulcanic isi descarca energia in tablouri de o pregnanta originalitate. Pictura sa, dominata total de rosu, are o tensiune vulcanica. Trairile pictorului se definesc prin formele incarcate de tensiune. Asistam la o articulare organica de trasee curbe si contracurbe cu o dinamica compozitionala pregnanta. Tonurile apropiate ca valoare, proportionate ca suprafata dau o mare energie campului pictural.
Dar ceea ce socheaza cel mai mult este felul in care gandeste forma fiecarei lucrari, mereu alta pentru fiecare tablou, tensionate care devin campuri picturale expresive.
Noile forme il obliga pe artist sa regandeasca imaginea, sa ne propuna solutii compzitional neobisnuite, temeinic ordonate plasric. In unele picturi formele sunt maruntite in mici semne grafice, orientate dinamic in cadru pe trasee ascendente.
Exista in lucrarile lui Dorin Baba tensiune si neliniste, o atitudine grava in fata vietii. Demna de lauda este unitatea stilistica a exponatelor, care dovedeste consecventa si seriozitate artistica.



Dorin Baba - Pivnitele "Pogor" / Traian MOCANU pictor, eseist si poet - iunie 1998, Cronica


Pictura lui Dorin Baba este o stare de spirit. Textualitatea locului secondata de intunecata cadenta a singelui este climatul in care artistul integreaza indraznet plasmuirile unui tarim Chtonian. Zona este patrunsa de fiorul tragicului, disponibilitatile sale plastice dicteaza optiuni diverse pentru abstract si figurativ. Picturile-obiect de un patos auster imbratiseaza piatra umeda a pivnitelor Pogorului prin epiderma lor vibranta, prin gama nuantata a valorilor tactile (rugozitati magmatice, netezimi de piele), ne seduc prin farmecul ce actioneaza nestiut, desigur, asupra retinei noastre. Accente si tuse, numai de artist stiute, puncteaza tiparul geometric al unui triunghi (simbolul egiptean al inimii); materia picturala, sensual debordanta, se prelinge malefic, expodeaza sub presiunile unui gestualism retinut, generind misterioase configuratii protoistorice. Ambientarea compozita a spatiului de tip arhetipal si deopotriva post-modern a acestei privinte, dau masura unei inteligente artistice aflate la maturitate. Nauciti de explozia de itrivialismi pentru multi necesara, instrainati de noi insine, am propus ceea ce am numit inoul apocentrismi. Adica, o irepunere la centrui a omilui asa cum este el, pornind de la corporalitatea-I, un om normal. A simti actul tranzitiei inseamna de fapt a epuiza impasul.
Dorin Baba, prin mijloacele plastice propuse, proiecteaza obsesiile (degradarea morala, reducerea la fiziologic, cruzimea, violenta) intr-o zona ce mi-as dori sa fie a unei avangarde. Pictura lui Dorin Baba este o provocare, strategia discursului sau plastic este pentru multi incomoda, isarmul adormitor de constiintei negasindu-si locul in tentativa de manipulare a privitorului. Viciatele conditii umane au modificat in artisti humusul modelator, intr-un efort care se regaseste cu dificultate intr-o lume in permanenta acceleratie si schimbare.
Intre luciditate si ludicitate se gaseste formula propusa de Dorin Baba, o ipostaza convertita in rol si readusa pe cartea memoriei. Dupa o dominatie indelunga a reprezentarilor conformiste si conjuncturale, pictura lui Dorin Baba se identifica cu un program plastic coerent de o inalta elevatie spectaculara.



Cine se simte curat, sa loveasca primul cu piatra! - Interviu cu Dorin Baba / Dan Zbarcea - august 1998, Monitorul


- Am putea incepe acest dialog cu a sasea porunca?
- Este un titlu simbolic si emblematic. Am pornit de la imperativul "sa nu ucizi", ceea ce ar semnifica pentru mine o problema de ordin spiritual foarte complexa. Sa nu ucizi gandirea si puterea de a vedea cu ochii mintii dincolo de anumite limite de limbaj. In arta, aceasta reprezinta o problema cheie. Este prima conditie pentru a putea porni pe acest drum al cautarii de sine. Si prin expozitia pe care am avut-o la Galeriile subterane Pogor am incercat sa subliniez si acest drum labirintic.
Omul se naste cu acest dat al puterii de a fi fascinat, de a se mira, de a se intreba. Cred ca acest dat contureza pana la urma atitudinea religioasa a omului fata de intregul univers. "Sa nu ucizi" cred ca este un fel de foc viu, ce te ajuta sa te cauti pe tine insuti cu tot mai multa ardoare. Pentru fiecare om aceasta chemare rasuna in interiorul sau intr-un anumit mod si-l determina sa aleaga o anumita cale. Pentru mine, aceasta cale o reprezinta pictura in adevaratul sens a cuvantului. Am dorit sa fac pictura pura. Relatia mea cu arta este de fapt una cu spatiul pictural, iar rezolvarea spatiului pictural nu este numai o problema de ordin tehnic si estetic ci o interpretare artistica si religioasa, in acelasi timp a universului de idei crestin. La fel am pornit si in cazul "Naturii statice", am stilizat o gramada de piatra, am dus-o pana aproape de esenta formei. Am pornit tot de la o pilda: cine se simte curat sa loveasca primul cu piatra. Este o porunca pe care o incalcam mereu. Cine se simte curat? In ce mod avem dreptul sa-i judecam pe ceilalti?
N-am ajuns sa practic arta canonica bizantina pentru ca nu m-am putut adapta comunului.
Am cautat tot timpul un limbaj care sa-mi ofere o deschidere mult mai mare. Sacrul nu poate fi adus an limbaj, ci putem sa-i sugeram doar prezenta. Ne putem cauta drumul si ne putem afla pe acest drum ca-ntr-o rugaciune neincetata, si aceasta rugaciune se traduce intr-o cautare continua a liniei, a formei, a culorii si a armoniei dintre ele.
- Cum au luat nastere aceste spatii plastice, conturand forme atat de diverse?
- Teama ca lucrarile ar putea fi prea "mura-n gura", ca ar putea sa placa, m-a determinat sa recurg la definirea unor spatii neconventionale.
Lucram la "Post Eden" si venea cineva si-mi tot spunea ca e o lucrare frumoasa. Stateam de fiecare data si ma intrebam ce sa fac, cum sa rezolv aceasta compozitie; este vorba de "Post Eden" totusi, o lume plina de contradictii, de neintelesuri. Am luat un fierastrau si am taiat lucrarea pe unde am considerat ca trebuie sa despart "apele", si astfel, am dat nastere unui anumit tip de forma.
Am dat comanda pentru rame la un tamplar pe care l-am tot cinstit; bause vreo patru sticle de vodca si nu imi lucrase nimic.
Am luat tot de la el si m-am chinuit singur sa pregatesc toate ramele, sa le inchei si sa intind panzele. Si toate formele acestea schimba foarte mult problemele de ordin plastic pe care le pune un spatiu "fereastra" clasic.
Acest spatiu este deja dinamic, este un spatiu activ printr-o lucrare "Echilibru dinamic".
Si atunci acest spatiu trebuie sa fie de asa maniera incat sa nu intre in contradictie cu forma sa exterioara.
- Aceasta forma exterioara nu schimba problemele si in privinta panotarii intr-o sala de expozitie? Cred ca la "Pogor" expozitia a castigat si a pierdut in acelasi timp.
- Am dorit foarte mult sa punem in evidenta si spatiul expozitional de la "Pogor", pentru viitoare manifestari de arta. Am trecut si aici printr-o serie de probleme. Asezasem deja lucrarile in galerie cand a venit cameramanul si mi-a spus ca vrea sa filmeze lucrarile. In Galerie nu era prea buna lumina.
- Am vazut imaginile de pe caseta video; am vazut cum "aruncai" lucrarile pe trepte si ma gandeam la o astfel de desfasurare a expozitiei.
- Chiar aruncam lucrarile, eram foarte nervos si n-aveam atunci timp sa mai concep alte modalitati de a expune, si nici spectacol nu doream sa fac. Am tinut ca totul sa fie un drum al tacerii. Muncisem o data sa asez in galerie lucrarile si, cu putin inainte de vernisaj a trebuit sa le aduc din nou la lumina, le-am aranjat cum am putut acolo pe trepte, afara.
- Aceasta intamplare a dat mult farmec inceputului de expozitie.
- Eu nu vedeam atunci de nervi decat cucoanele care treceau pe langa lucrari fara sa fie atrase de nimic din ce era acolo. Pana la urma a fost ca si cum ar fi trebuit sa treaca lucrarile printr-un filtru, ca apoi sa ajunga in subteran sau invers, sa ajunga la lumina.
Lucrarile, dupa ce au fost filmate pe treptele de afara, au fost vizionate in imagini pe monitor, an timpul vernisajului, fiind un prilej bun de a compara modurile de traire ale artei, direct si prin intermediar, dupa care s-a coborat in subteran.
- Ideea aceasta de calatorie in labirint s-a potrivit bine cu ideea care a stat la baza expozitiei, insa spatiul subteran foarte jos, foarte divers a adus un plus de tensiune formelor, fiind si ele foarte diverse si foarte mari pentru acel spatiu, insa ideea de labirint al carui capat exista de data aceasta, si ducea tocmai la acel dialog dintre "Post-Eden" si "1999", a insemnat mult pentru reusita expozitiei.
- Daca luam in discutie prezenta publicului invitat, lucrurile nu stau chiar atat de bine. Am fost mai mult cu cei apropiati. Expozitia nu a fost bine mediatizata.
- In Galeriile "Cupola" nu mai avem de-a face cu un spatiu labirintic.
- Galeriile nu ofera decat spatiul ei aproape neutru, formele acestea ciudate traiesc pe deplin intr-o astfel de sala.
- In lumina paleta cromatica traieste mai puternic si tot acel "echilibru dinamic" de care spuneai se pune mult mai bine in evidenta.
- Pentru mine, culorile cele mai potrivite sunt alb si negru, cu toate ca ele sunt considerate neculori.
Reusesc mult mai bine sa exprim lumea spiritului cu ele; in rest, folosesc griuri extrem de usoare, cum se intampla in cazul lucrarii "Luna", sunt griuri in contrast complementar de rosu si verde, cu alte griuri de sustinere, dar toate abia sesizabile, asemeni aparitiei enigmatice a lumii. Celelalte elemente de limbaj plastic traiesc de-sine-statator, linie unde apare ca verticala sau diagonala se desfasoara in forta, punctele plutesc in spatiul plastic, iar conturul de interes este puternic scos in evidenta.
- Sa incercam sa deplasam centrul de interes al discutiei spre proiectele imediat urmatoare.
- Cred ca o prima expozitie cu care am sa vin va fi una de protest impotriva kitsch-ului pe care il intalnesc la orice pas.
- In fiecare timp s-a intamplat la fel. Cand Brancusi propusese pentru monumentul lui Spiru Haret un proiect de fantana de la care sa ia orice trecator apa, un proiect atat de simbolic pentru ce a insemnat Spiru Haret in cultura romana, aceasta i-a fost respins, recurgandu-se la un banal bust.
- Sunt scandalizat de lucrarile si comenzile publice care se fac, apar tot felul de lucrari de arta nesemnificative pentru ce au reprezentat in cultura diferite personalitati, cum este si bustul lui Eminescu din curte de la "Trei Ierarhi". Dar sa revin la proiectele mele. Mi-am propus sa lucrez niste lucrari de dimensiuni foarte mari, cu tus, in penita, cu smoala; aceasta expozitie mi-a trezit interesul pentru detaliu si grafism. Ma tot urmareste un parc cu arbori de metal franti, fara crengi si frunze, ca niste tipete catre cer, insingurati, reci, artificiali.




Intre Post-Eden si 1999 / Dan Zbarcea - 11 iunie 1998, Monitorul


Fara orgoliul oiginalitatii ostentative, pictorul Dorin Baba, prin expozitia personala deschisa la Galeriile Subterane "Pogor", incepand cu 2 iunie 1998, ne invita ca, odata cu trecerea pragului expozitiei, sa trecem prin constient o stare de prezenta a universului plin de lumina pe care incearca sa-l recupereze facandu-l vizibil.
Axest demers plastic incepe odata cu coborarea treapta cu treapta in subteran, simbolica initiere in sacru pe caile intortocheate ale galeriilor an cautarea arheului.
Expozitia desfasoara o succesiune de obiecte-spatii cu formele lor ciudate, ca trepte vizuale initiatice, fiecare in parte concentrand privirea asupra realitatii simbolizate.
Traind sentimentul excluderii din prezentul sofisticatei societati tehnologice, in care orice produs este standardizat si supus consumului, artistul incearca sa se salveze pe sine facand vizibil si recuperand in imagini universul nelimitat pe care il poarta in sine. Odata facuta vizibila, imaginea este scoasa din timpul memoriei intr-o stare determinata, constienta si valorizata.
In lucrarile sale foloseste griuri colorate subtil, mai bine zis lumina in trepte apropiate de stralucire, reusind sa trezeasca fiorul cautarii naturii profunde a lucrurilor, cautare ce tinde sa treaca dincolo de limitele unei stari sufletesti de moment si de limitele experientei personale.
Convins fiind ca valoarea este cea care opreste consumul, artistul creeaza obiectele-pictura, incercand o sinteza intre forme diverse si un univers ideatic, fiecare lucrare in parte devenind o virtualitate a oricarei situatii spatiale posibile. Pictura sa apare mai curand ca un semn incarcat cu o semnificatie profund arhaica, un spatiu al notiunii intelectuale originare, semn care este vazut si trait ca timp si spatiu revelat prin actul artistic.
Dupa adevarul revelat nu numai de Kant, cunoasterea noastra nu vine numai din experienta noastra empirica. Sentimentul sacrului este tocmai acest moment ce vine de dincolo de cunoasterea empirica.
Aducandu-si universul interior in stadiul de obiecte-spatii, Dorin Baba nu reduce creatia sa doar la forma lor, aceasta fiind totodata si mijlocitorul conceptualizarii esentei.
In spatiile sale incarcate de lumina secreta revine succesiv verticala, timpul vertical, calea de legatura intre vizibil si nondistinct, diagonala ascendenta in continua intersectare cu verticala, embrionul ca stare de potentialitate, la limita dintre manifestare si nonmanifestare, ca suma a posibilitatilor.
In intregul periplu se instituie ca moment de plenitudine drumul de jos, de la "Post-Eden", la punctul de dincolo de "Unitatea centrala" - 1999, calauza catre taina sacra, aspectul final al materiei fiind lumina.
Dincolo de intregul efort al materializarii ideilor, Dorin Baba are convingerea ca eternitatea nu se afla nici in nemiscare, nici in vartej, ci in intensitatea actului de creatie, ca trecere de la obscuritate la trairea perfectiunii dintai.



Piatra de-ncercare / Anca Negruti - 21 iunie 1995, Opinia


Culori calde, senine, delicate, care, parca, distileaza anotimpul trairii in noi, ingenuncheaza creand ceea ce se numeste expozitia de pictura a artistului plastic DORIN BABA, expozitie gazduita de Galeriile "Trianon". Coborand sub taciunii de vatra, gandul lui Dorin Baba s-a zbatut lacrimand intr-o ardere a elementului folcloric, sintetizandu-l, dandu-i valoare de adevar propriu. Un fior se naste intr-o liniste primordiala a materiei, izbucnind in trupuri de lumina pe panze patate de singuratate. Menirea artistului este un dar sfant al dumnezeirii, care impamanteste in vesnicie, fiindca munca intelectualului este o robie, dar o robie nobila, iar perfectiunea nu se cucereste in genunchi, spune Dorin Baba in "Autoportret"-ul care deschide expozitia. Frunzele ostenite ale gandurilor sale ingenuncheaza in "Fata lumii", fiindca structuri interioare se continua in acorduri de sinceritate pana cand roata timpului se intoarce si-si alege mainile "cioturoase de calfa", care sa-i traduca lumea in imagini. Lipsita de savantlacuri, scapat de mania unor anume vicii artistice, care sa mitizeze insasi substanta filosofiei, arta lui Dorin Baba este o infuzie de sinceritate, este o euforie directa a simplei trairi intelectuale cu proiectii in intelesuri pe panze ca niste testamente ale unor maladii astfel invinse.